Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Două tipuri de timpuri. Deasupra noastră, deasupra transcendentalului și deasupra divinului

1 min lectură·
Mediu
Timpul
în care nimicul
s-a încuibat
într-o catatonie
a inerției
cu 0-ul țesut
pe blazonul
activităților
îl asociez
cu non-valoarea
în care se complac
delăsătorii, blazații și deprimații
Timpul
împărțit în intervale
cu fiecare interval
ce descrie o activitate distinctă
de natură fizică sau creațională
induce
valoare vieții
pe care o apreciază
mai ales
cei atinși de suferință
cu care conversează
pentru a-i înțelege psihologia
și structurile nocive
Cei mai mulți au experimentat
ambele tipuri de timpuri
însă doar puțini susțin tempoul accelerat.
***
Deasupra noastră
ne privește
transcendentalul
însușindu-și
ceea ce se află
în spatele
cerului vizibil
în transcendent
esotericul
se mișcă
așa cum se mișcă
omul
prin spațiile realității
Deasupra transcendentalului
ființează divinul
care și-a construit raiul
așa cum omul
și-a construit clădirile
în care să se adăpostească
Deasupra divinului
tronează Dumnezeu
la el
secunda s-a dilatat
în ani-lumină
împarte ADN-ul său oamenilor
printr-un genom divin
însă pe genotipul uman
nu se pot grefa perfecțiunea și veșnicia.
001.599
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
159
Citire
1 min
Versuri
57
Actualizat

Cum sa citezi

razvan rachieriu. “Două tipuri de timpuri. Deasupra noastră, deasupra transcendentalului și deasupra divinului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-rachieriu/poezie/14093196/doua-tipuri-de-timpuri-deasupra-noastra-deasupra-transcendentalului-si-deasupra-divinului

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.