Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Când nu știu ce să mai scriu. Abisul

2 min lectură·
Mediu
Când nu știu
ce să mai scriu
parcă în așteptarea
însărcinată
cu o tăcere stridentă
al cărei senzor
o deconspiră
se cască o gaură
sinistră, stranie și înfricoșătoare
ca o peșteră
cu stalactite din care se prelinge
saliva unui om din Neanderthal
și cu stalagmite
precum colții lungi
ai unui mamut
și, de frică
cuvintele dau buzna
pe foaia albă
se îmbrâncesc
pentru a ajunge primele
și unele cad
pe palul lucios
care acoperă biroul
și alunecă
pe tastatura laptop-ului
unde se ascund
în litere
cu buricul degetelor apăs tastatura
și cuvintele se strivesc, precum strugurii sub tălpi.
***
Unii
au coborât în abis
cu pioleți și frânghii
pentru a descoperi
ce se află pe fundul lui
au privit
cum în fața lor
se întinde un tărâm corcit
între bolgiile infernului
și câmpiile elizee
pe care raiul
și-a construit clădirile
oamenii
erau corcituri
între un drac și un înger
aveau aripi grele de plumb
și coarne subțiri și lungi
ca o macetă
și de ei erau agățate
plantele
care se hrăneau
cu jegul lor
femeile
aveau zona erogenă
între buzele cărnoase
iar la bărbați
limba le ținea locul de organ sexual
unii au rămas în abis, și au început să-și grefeze pe limbă
organul sexual.
002.269
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
205
Citire
2 min
Versuri
59
Actualizat

Cum sa citezi

razvan rachieriu. “Când nu știu ce să mai scriu. Abisul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-rachieriu/poezie/14082039/cand-nu-stiu-ce-sa-mai-scriu-abisul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.