Poezie
Suferința, conștientizată sau nu. Planeta poeților și filozofilor
1 min lectură·
Mediu
Ca să nu
conștientizez suferința
îmi împing cugetul
în fața rațiunii și a afectelor
îl desfășor
în ramificații reflexive
și meditez
adevărurile sar din gropile obtuzității
și se prind de cuget
în timp ce minciunile
se prind de instincte
Suferința poate fi evitată sau ocolită
prin uitare
când te arunci
cu temperatura încinsă a creației
în apele înghețate
și când ieși
frisoanele le desfășori
în spiralele inimii.
***
Mi-am transmigrat
materia existențială
într-o poveste verosimilă
de cei ce fac din SF
paradigme ale ficțiunii virtuale
povestea
se referea la o planetă
în care puteau supraviețui
numai poeții și filozofii
ceilalți
își diluau materia
până la miriade atomi
mișcându-se haotic prin aer
pe acea planetă
nu existau plante, păsări, animale, copaci, lucruri
însă sufletul planetei
activa în artiști
puteri taumaturgice
cea mai importantă era
aceea de a crea
din proiecția unui gând șef
peste realitatea ireală a acelei planete
orice își imagina acel gând
Astfel, poeții și filozofii
prin gândurile lor
au creat ceea ce lipsea de pe planetă
plante, păsări, animale, copaci, izvoare, lucruri.
001.325
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- razvan rachieriu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 174
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 47
- Actualizat
Cum sa citezi
razvan rachieriu. “Suferința, conștientizată sau nu. Planeta poeților și filozofilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-rachieriu/poezie/14064945/suferinta-constientizata-sau-nu-planeta-poetilor-si-filozofilorComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
