Poezie
Când tăcerile ne dor. Ce vedem prin absurd
1 min lectură·
Mediu
Când tăcerile ne dor
ne defulăm
și ne abandonăm resentimentelor
calomniind fericirea
pe motiv că nu ne aparține
Un corb
scormone în noi
în căutarea fructelor suculente
prinde în gheare
emoțiile ipohondre
și le aruncă în tină
germinează
și ia naștere o iarbă
sensibilă la manifestările oamenilor
sufletul ei vrea să renunțe
la culoarea verde
pentru a se înfășura în alb și bleo
Un înger
ne bandajează rănile care nu se văd
căci ele sunt cele mai dureroase
apoi pleacă
să adune fire de lumină
cu care să astupe bolgiile
Când tăcerile ne dor
ne punem aripi de condor.
***
Abstractul
absoarbe absurdul
și prin el vedem
cum luna s-a micșorat
până a devenit
ou spart
din neatenție
de o mână nevăzută
cum mâna stângă
invidioasă pe mâna dreaptă
fiindcă are privilegiul
de a scrie
o traumatizează
cum pe ușa interioară
intră nimeni
cum printr-un zid transparent
se observă invizibilul
cum evoluția coboară și nu urcă
și are treptele prăbușite
cum poezia merge în cârjele irealității
înfășurată într-o mantie de lumină
formată din fire electrice
la contactul cu care
materia neagră se dezintegrează
cum întunericul înspăimântat
de el însuși
și-a părăsit negrul
și s-a refugiat în transparent.
012.371
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- razvan rachieriu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 197
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 54
- Actualizat
Cum sa citezi
razvan rachieriu. “Când tăcerile ne dor. Ce vedem prin absurd.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-rachieriu/poezie/14060434/cand-tacerile-ne-dor-ce-vedem-prin-absurdComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ACACAngi Cristea✓Un corb, un condor și multă irealitate.
0