Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Dezlipiri tomnatice

2 min lectură·
Mediu
Am decupat cu foarfeca
sufletul
și l-am lipit
pe o hârtie
care a luat înfățișarea
de înger
și a zburat
către orașul lui Dumnezeu
Am tăiat cu foarfeca
rațiunea
și am aglutinat-o
de realitate
rațiunea a însuflețit lucrurile
iar substanța lor
a umplut spațiul invizibil
Am tăiat rădăcina
gândurilor
și am plantat-o
în pământ
din ea a ieșit
o vestală
pe care vântul a purtat-o
spre intermundii
cu regiuni formate din elizee
Lumina
a țesut pânze de păianjen
pe firele de iarbă
lacrimile luminii
au devenit rouă
am călcat iarba
și ea a țipat
țipătul a devenit ecou
reverberat în lăuntric
Norii germinează picături de ploaie
în cerul
spre care ochii
își aruncă privirea
ploaia lovește obrazul oamenilor
ca o mână umedă
A venit toamna
și copacii și-au pierdut părul verde
acesta a fost strâns
de o mână nevăzută
și aruncat în pubela naturii
În loc de suflet
lăuntricul a fost populat
cu sumedenie de îngeri
în loc de rațiune
am cules
un colier de concepte obiective
pus la gâtul filozofiei personale
în loc de gânduri
prin minte se mișcau
spoturi prin ramificațiile sinapselor
o idee axon
își imprima eflorescențele
pe tapetul revelațiilor
Ființa lăuntrică
comunica cu ființa exterioară
din când în când
își schimbau locul
contemplând o panoramă diferită
într-o realitate mimetică
sinele descătușa eul
și acesta eliberat se rupea de corp
A venit toamna
și din mine
au căzut îngerii.
011.780
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
232
Citire
2 min
Versuri
68
Actualizat

Cum sa citezi

razvan rachieriu. “Dezlipiri tomnatice.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-rachieriu/poezie/14045956/dezlipiri-tomnatice

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@petre-ioan-cretu-0030869PCpetre ioan cretu
Imi place mult cum iti decupezi tu sufletul. Cu foarfeca. Si cum iti tai tu atele Papusarului si toate se intampla liber. Imi place poezia scrisa de tine, ma regasescin ea.
0