Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Categorii de vârste.Prietenii absurde

2 min lectură·
Mediu
Când eram copil
clipele erau ușoare ca aerul
viața avea sonoritățile jocurilor
cu miezul distracțiilor
acoperind suav germenele fericirii
mă jucam cu candoarea
din care făceam pietre
cu care spărgeam geamurile grijilor
Când eram adolescent
mă jucam cu ipostazele fanteziste ale iubirii
hormonii mișunau prin umori
fetele se izbeau de steiul dorințelor acute
și se prefăceau în baloane de săpun
clipele aveau ușurința viselor pubere
și greutatea unei iubiri refuzate
candorii îi crescuse păr hirsut
barbă și mustăți
prima iubire aluneca din paroxism
într-un păcat abrutizat
Când am devenit matur
suferința s-a strecurat printre interstiții ființiale
plânsul a acoperit ca un potop râsul
am învățat eșecul, erorea, nefericirea
clipele s-au extins hiperbolic
absorbind lesturile, mâzga și mizeria
iar greutatea lor se echilibrează
prin greutatea vectorului volitiv.
Un orb
s-a împrietenit cu lumina
ce-a fotografiat realitatea
din care a exclus
sinistrul, fetidul și ternul
iar pozele
i le-a lipit pe orbitele goale
întunericul a ars fotografiile
și cenușa a împrăștiat-o în minte
Un mut
s-a împrietenit cu cuvintele
a separat literele
cu care și-a făcut toiag
și a început să se miște
prin spațiile lingvisticii
Un olog
s-a împrietenit cu mișcarea
un înger
i-a făcut cadou două aripi noi
cu care a început să zboare
pe deasupra capetelor oamenilor
Un surd
s-a împrietenit cu sunetele
ce și-au făcut cuib în timpan
din ele au ieșit ouăle surzeniei
sparte de mâna ascuțită
a vântului
Un om normal
s-a împrietenit cu anormalitatea
ce-și bătea joc de logica ilogică
desfășurată în paradoxuri
din rațiune a făcut preș
și din elucubrații fetiș
Un om puternic
s-a împrietenit cu slăbiciunea
ce i-a dăruit un psihic labil
o deșertăciune implantată în voință
o nimicnicie sfărâmând totul
din interacțiunea nocivă cu slăbiciunea
a devenit un om slab
Un om sărac
s-a împrietenit cu opulența
ce i-a dăruit gratis
toate lucrurile scumpe
printre ele huzurea lenea și comoditatea
s-a înfășurat în letargie
ca o aură a degenerescenței
cu mizeria
aureolă de avorton.
011.818
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
323
Citire
2 min
Versuri
76
Actualizat

Cum sa citezi

razvan rachieriu. “Categorii de vârste.Prietenii absurde.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-rachieriu/poezie/14044519/categorii-de-varste-prietenii-absurde

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@petre-ioan-cretu-0030869PCpetre ioan cretu
In viața doar moartea are sens. Intre copilărie și moarte este o continuă goană în urma prafului ridicat de roțile succesului facil, e transpirație, tremur și alte nimicuri. De obicei în această perioadă de viață cheltuim mai mult decât producem și intrăm în moarte dator. Cu cel puțin o viață.
0