Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Călătoresc

1 min lectură·
Mediu
Călătoresc printre păsări cu umbre-n plisc
printre idei – manșon la gâtul teoremelor
prin apa cu ochi de pietre și pielea – albie
ce-și pune în brelocuri pești
printre obiecte scrijelite de vederea de boem
printre frumusețea femeilor cu corpul – jaloane
risipită în acte sexuale
ca un act ce definește erotismul
rupt în porțiunile în care femeia se intersectează cu bărbatul
printre spirite prelinse din minți obtuze
înălțându-se în spirale spre transcendent
unde se contopesc cu eonii
printre imitațiile fericirii rânjind pe buzele credulilor
printre clonele nefericirii traversând corpurile golite de simțire
printre oamenii- strigoi cu mecanismele vieții defecte
printre ziduri de care s-au zdrobit gânduri schizofrenice
printre eșecuri casante sfărâmate în palma depresiei
printre succese indestructibile și ireductibile
printre euri străine fâlfâind în aer stricate de caractere alterate
și reparate în grabă de mâinile unui artist
mă întorc din aceste excursii
mai bogat cu o idee mai sărac cu o viziune
amintirile le decupez din memorie
și le așez în albumul ca un caleidoscop al vârstelor
când îl parcurg eurile tinere îmi sar în ochi.
001.863
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
177
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

razvan rachieriu. “Călătoresc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-rachieriu/poezie/13934346/calatoresc

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.