Mi-e dor

Mi-e dor de iubirea fără întrebări,

Fără îndoieli ce mușcă în carnea suferinței,

Să mă închin ei ca la un altar luminat de lumânări,

Mi-e dor de încrederea ce este baza în piramida ființei.

Mi-e sete de izvorul iubirii curgând prin albia sângelui fierbinte,

De privirea albastră ce sculptează în forme desăvârșite iubirea,

De o mână fină așezată pasăre în palma cuib de patimi strânse în cuvinte,

Mă mișc printre leșuri de iubiri căutând cu teamă formele vii ale iubirii ce-mi este osândirea.

Calc cu talpa goală printre cioburi de decepții ascuțite,

Caut iubirea printre ruini de ceruri răvășite de furtunile sinelui,

În corpul ei stă durerea în incizii făcute de cuțite.

Te-am ridicat iubire în înălțimi albe de puritate

Și ai căzut în abisul negru învelind corpul rănit al binelui,

Simulacrul iubirii este o nulitate prefigurând o lăuntrică calamitate.