Și dacă ce simt se numește existență

Mă simt ca și cum aerul cântărește o tonă și mi se așează în spate ca un cuțit tăind vertebrele ca și cum lumina gravidă cu fotoni îmi naște în ochi ca și cum prin sânge curge zgură amestecată cu durere lichefiată ca și cum gândirea este ciugulită de ciori ca și cum în fiecare por al pielii este decapitat un simț ca și cum epiderma este locul în care se bate armata deșertăciunii cu cea a nimicniciei iar caii neputințelor îmi calcă în picioare optimismul ca și cum suferința rupe hălci din mine și le împarte cu depresia iar rănile adânci se cască în prăpăstii în care s-au prăbușit idealurile ca și cum durerea a intrat prin efracție înlăuntru a spart seiful în care ascunsesem calitățile a scos ochii speranței și a tăiat picioarele voinței ca și cum respir un aer colonizat cu CO2 mă înăbuș continui să inspir și totuși nu mor ca și cum pe piept dracii și-au construit bolgiile ca și cum sunt groapa cu reziduri a omenirii ca și cum moartea și-a lăsat deșeurile în mine ca și cum viața e formată dintr-o mie de morți reciclabile. Și dacă ce simt se numește existență îi fac o cerere lui Dumnezeu să mă transfere pe o altă planetă.