Jurnal
Individualitatea și gregarul 5, Vocația și non-vocația 1, 2, 3
Gânduri cizelate
2 min lectură·
Mediu
Individualitatea și-a rupt legăturile cu empatia, și-a distrus conexiunile interconectării cu ceilalți oameni, a dizolvat gregarul cu substanța sa și acum privește realitatea în mod propriu și distinct.
Individualitatea a ieșit din influența minții planetare și a permis minții sale să-și diversifice și să-și augmenteze spiritualitatea care a făurit omul-spirit ca esență spirituală ; astfel nefiind uzat de interacțiunile cu ceilalți, omul individual și-a exilat boala într-un compartiment din lăuntru pe care l-a umplut cu neant.
Non-vocația dezacordează și dezmembrează structura aptitudinilor din care face platitudinile în umbra cărora râde tâmp prostul.
Pro-vocația cizelează, estetizează și elevează dibăcia până ia forma și semnificația talentului direct proporțional cu valoarea.
Non-pasiunea dă întâietate indiferenței ce transsubstanțiază pro-vocația în non-vocație și face arhetip existențial din delăsarea ce reduce numărul activităților la 0 și amplifică lenea.
Non-vocația transmigrează a fi-ul între alte coordonate în care abscisa este formată din minusuri aglutinate, iar ordonata este construită de non-urile ce inoculează în a fi substanță de non-a fi.
Între aceste coordonate se mișcă negativitățile care înglobează omul având apetență la non-vocație, căci negativitățile se opun aptitudinilor pe care vor să le distrugă și să modeleze un om fără nicio vocație, fără nicio dimensiune, cu calitățile inversate și cu defecte amplificate.
Non-vocația are consistență de steril, anihilează toate aptitudinile, dibăciile, talentele și însușirile omului în care s-a încuibat, iar efectele non-vocației se concretizează în invidii, malițiozități, dispreț și intoleranță, îndreptate înspre omul în care s-a încastrat vocația augmentând creativitatea, dialectica și reflexivul, al cărei fertil are similitudini cu fecunditatea și prolificitatea.
Non-vocația respinge competiția care cere aptitudini pe care nu le posedă și aduce în prim-planul vieții stagnarea uniformă, rectilinie și stereotipă.
Non-vocația se acordează la non-sine, non-eu și non-gânduri și intenționează să plieze peste lume o non-lume care inversează ierarhia, astfel ca proștii să fie în vârful ierarhiei, iar deștepții la baza ei.
001.004
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- razvan rachieriu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 307
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
razvan rachieriu. “Individualitatea și gregarul 5, Vocația și non-vocația 1, 2, 3.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-rachieriu/jurnal/14143409/individualitatea-si-gregarul-5-vocatia-si-non-vocatia-1-2-3Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
