Timpul, bună-dispoziția și bolile

1.Fiecare are timpul lui subiectiv, pliat peste timpul obiectiv, același pentru toți, însă timpul interior diferă de la om la om, pentru unii trece mai repede, pentru alții mai încet, el este în noi înșine, ca un eu distinct ce împarte zilele în fațete temporale. 2.Uimirea pusă în principii, teorii, axiome și gnoze, creează paradigma mirării. 3.Uimirea debusolată, necercetată și neexplicată, se diluează în îndoială și incertitudine, pe baza cărora nu se poate fonda nicio știință. 4.Să punem în intrinsecitatea lucrurilor câte un vis, pentru a crea dorința de a le poseda, inducând bună-dispoziția. 5.Bună-dispoziția crește prin fluxurile de plăceri inundând un țărm virtual, pe care stă un eu, ce a supraviețuit vicisitudinilor, calamităților și luptelor cu noi înșine și cu alții. 6.Când lumina se strică, prin nefolosirea ei de către spirit, minte, suflet și corp, întunericul se preface în noroi, ce ni se-ncheagă în orbite. 7.Întunericul lichefiat atunci când lumina mucegăiește unsă cu substanța inutilității, mânjește drumul care duce spre nicăieri cu tină vâscoasă, prin care ne târâm ființa, abandonată de vertical. 8.Liniștea blândă, refulată, fecundă, refuză pe cei tatuați pe suflet cu zbucium, tumult, frământări, ale căror zvâcniri bulversează fiindul. 9.Fiindul încearcă să se izoleze de suferință, însă pe pielea lui apar eritemele bolilor. 10.Pentru a învinge bolile, recurgem la strategii spirituale, ne exersăm voința, a cărei forță e formată din mii de corpusculi ce bombardează corpul invizibil, însă intuibil, al bolii și îi micșorează dimensiunea patologică, maladivă și nocivă.