Lumină concentrată

1.Lacrimile impregnând nefiindul, au consistențe funerare, căci posesorii lor își duc mormântul ambulant prin viața viscerală și sepulcrală. 2.Direcția vieții și-o alege fiecare, valorificând oportunitățile și rezolvând ecuațiile existențiale, cu soluțiile prefigurând destinul propriu asumat. 3.Dacă divinul s-ar implica în existența umană, calitatea, perfecțiunea și veșnicia lui, ar avea efecte benefice asupra dimensiunilor umane, afectate de deșertăciune și nimicnicie, inducând o mantră de natură catharsică. 4.Poate nu trăim o singură viață, poate ne reîncarnăm la nesfârșit, pentru a fi Dumnezeu mulțumit în privința asta, căci în celelalte privințe este dezgustat și dezolat de felul cum ne folosim existența. 5.Ne facem din idealuri statui, pe care le camuflăm cu substanța tenebrelor, pentru a nu fi văzute de ceilalți, și tot noi le distrugem, prin inconștiența, nechibzuința și inepția noastre. 6.Eresurile sunt goale, în ele taumaturgii își pun miracolele, magia și minunile, despre care nu știm dacă sunt adevărate sau false. 7.Viața face din lume o ubicuitate a trăirii într-o Ființă Unică, care se confruntă cu întunericul fecund, ce profanează lumina. 8.Lumina concentrată șlefuiește spiritul, care își depune substanța în genuni, anihilând efectele bulversante ale abisului. 9.Prin naștere ne debarasăm de corpul animalic, pe care îl posedam în perioada pre-nașterii, ne îmbrăcăm în pielea oamenilor și ne instalăm algoritmul gândurilor. 10.Dumnezeu face din viață o poezie nesfârșită, pe care o terfelim și o impregnăm cu mâzgă, mizerie existențiale, căci nu ne place ingenuitatea, sensibilitatea și elevația ei.