Om și cuvânt

1.Mersul lumii, ca un mecanism global, este totdeauna mediocru.Mersul fiecărui individ luat separat de mersul lumii, prin continuitate și stabilitate este o uimire calitativă prin valabilitatea și veridicitatea deciziilor luate de el privit ca o entitate independentă. 2.Omul este un mister care, dacă ar fi dezlegat, s-ar dezlega și misterele lucrurilor considerate în sine. 3.Sensurile cuvintelor, luate separat, nu spun nimic important, sensurile cuvintelor considerate ca un tot în frază explică ideea ce a stat la baza construirii frazei, idee care reprezintă o definiție a simbolurilor în jurul cărora se manifestă gândirea. 4.Cinicul este un tupeist înzestrat cu spirit, un perseverent care nu ține cont de mediul în care se integrează, un egoist cu instinct de dominare, un rânjet de malițiozitate. 5.Miracolul este un sofism al utopiei care vrea să se transforme într-o minune a realității, o orientare inversă de la banal. 6.Dialectica cuvântului organizează cugetarea proprie într-o antiteză de la sine către lume. 7.O poezie bună este aceea în care versurile curg într-un lirism original în simbioză cu profunzimea spiritului împărțit în teze de lirism. 8.Elasticitatea gândirii acționează asupra reversibilității demersurilor, rigiditatea gândirii conferă efectelor ireversibilități de erori ce nu pot fi corectate. 9.Autocunoaștere a capriciilor sinelui, scrisul, prin cizelarea cuvântului prin gândire aleasă, este o melodie eufonică cântată cu instrumentele cuvintelor. 10.O limbă urmează antropologia unui popor.Transfigurarea ei în poezie este o frumusețe fonetică, o sublimare a ariei sensibile specifice unui popor într-un lirism circumscris ariei geografico-spațiale.