Tipuri de vointa

Evadarea din sine și din lume se poate face doar poetic, când prin mijloacele poeziei este posibilă prin avataruri transferarea spiritului, gândurilor și sufletului în alt corp. Poeții încearcă eliberarea entităților ce țin de transcendent de corpul material ce ține de păcatul și efemeritatea vieții. Pactul liniștii cu singurătatea permite eliberarea de conexiunile și interacțiunile cu lumea, când îți ești sieși de ajuns, cultivând comoditatea creatoare prin legătura inefabilă dintre spirit și ideile exprimate de autori în cărți. Intruziunea unei persoane în lumea ta creează o stare de respingere și nemulțumire greu reprimată de voință. Voința proprie este adaptată modului cum îți construiești viața, este o putere care se specializează situațiilor, stărilor personale existențiale. Voința unui om sedentar a crescut din legătura omului cu patul și este aproape nulă în manifestarea activă a acțiunilor. Voința unui om înfășurat în singurătate a crescut din solitudine, își are forța în legăturile omului cu el însuși și tinde spre 0 când omul se află în societate, influențând negativ psihicul omului, creând o stare de respingere a integrării sale în cercul social. Un om angrenat în viața socială, integrat în societate și adaptat conexiunilor cu lumea, are o voință socială puternică care a crescut din interacțiunea cu alte voințe, însă urăște singurătatea în care voința sa este inutilă , destrămată în plictis. Voința unui poet care are ca fundament legăturile dintre gândire, idei și simbolistică ,fiind adaptată artei din care își extrage forța, este total diferită de voința unui muncitor, fiind o forță brută a capacităților muncii fizice. Omul intelectual își dorește libertatea pe care o înțelege ca o cauză ce are ca efect împlinirea, desăvârșirea ,automulțumirea și îndeplinirea visurilor logice ; în acest caz, libertatea se definește ca eliberarea de tot ce este interzis și acceptarea doar a ceea ce este interzis de conștiința morală a unui om cult. Voința omului troglodit este supusă instinctului și impulsurilor iraționale, este incapabilă de a înțelege ideea de frumos și de sublim , iar incultura sa este sursa acțiunilor reprobabile. Categoriile de voință sunt diferite fiind clasificate în funcție de tipurile de comportament , modul de reprezentare a caracteristicilor vieții, efectele gândirii asupra deciziilor, valoarea morală a fiecăruia și nivelul de cultură. Lubricitatea este o voință a voluptății necontrolată de conștiința morală, un paroxism al instinctului gregar, o eroare născută din imoralitatea crasă, o morbidă obsesie carnală, o nonvoință a curățeniei morale.Lubricul este un răzvrătit al moralității, canoanelor și preceptelor, un pervertit ce profanează ontologicul, iar actul desfrânării poartă stigmatul repulsiei și damnării în persoana infestată de păcatul cras și este un sacrilegiu adus sensurilor vieții. Dușman al voinței , nonvoința este un aliat al lubricității și crește din delăsare, blazare și resemnare, inoculând în psihic depresia sau alunecarea către instinct, fiind o entitate atee a conștiinței suprimată de principiul că totul este permis. Acolo unde voința se manifestă, nonvoința este nulă, după cum o nonvoință puternică în sens negativ determină reducerea voinței către 0, cu toate consecințele negative asupra vieții.