Suferința 37,38,39

Dacă suferința ajunge în suflet, îi contaminează substanța, și imanența îl ajută inoculându-i energia sa capabilă să dilueze substanța suferinței și să convertească suferința pe care încearcă să o transfere de la profan-păgân la sacru-sfânt. Suferința colaborează cu tenebrele pentru ca împreună să pervertească lumea spirituală la o lume a suferinței, preface golurile în genuni și genunile în bolgii, iar când își crește puterea funestă, o simțim cum se zvârcolește, infestând sufletul, eurile, emoțiile și stările, și atunci gândurile pun ordine în lăuntrul în care manifestările suferinței l-a prefăcut în anarhie. Aș avea nevoie de un calm sideral pentru a închide supapele suferinței. O suferință care încearcă să ne convingă că adevărul e de partea ei, posedă un raționament ce se surpă, dovedindu-se ilogic și absurd, căci ceea ce ne face să suferim nu poate avea decât cauze sinistre, nefaste și artificiale, iar pretinsul adevăr al suferinței este de fapt un sacrilegiu, și mă duce cu gândul că suferința nu are cauze umane, ci este de natură demonică. Așa că să pliem sănătatea peste suferință, astfel că substanța umană a sănătății osmozează cu substanța demonică a suferinței, iar rezultatul este că ne pierdem atât sănătatea, cât și suferința, și navigăm prin viață în proximitatea bolii, care poate fi tratată medicamentos. Omul nu-și recunoaște în fața semenilor suferința, chiar dacă face parte din el, își dezvăluie boala, decepțiile, amărăciunile, însă face un secret din suferința lui, o înfășoară într-o taină la care are acces doar conștiința sa, așa cum misterul e accesibil doar divinității. Boala are similitudini cu suferința, puseele bolii nasc durerea, pe când puseele suferinței nasc depresia, și dacă suferința inoculată în psihic și gânduri persistă, depresia devine cronică. Unii își travestesc suferința în zâmbete, însă acestea sunt false, artificiale și mincinoase, căci în umbra lor stau plânsurile.