Ființă și non-ființă

1.Dezvirginez ideea de sensurile lehuze și o proiectez sub formele conceptelor în planul real, cu dogmele ce așează straturi dialectice în concretul realității. 2.Lumina descătușată din ideea însămânțând cu fotoni spiritul creează gânduri pozitive transpuse în fapte ce întregesc matricea ontologică. 3.Ideea contrară prefigurează gânduri negative impregnate cu materie demonică și se sparge în malaxorul dialecticii, iar pasta umple golurile cu entitățile nimicului. 4.Când gândurile urlă în antiteză cu tăcerea ce se sparge de ființa exterioară, se lasă așteptarea zidită între hiatusurile plictisului peste tenebrele cugetării ce avortează maximile paradoxului. 5.Un eu hirsut plânge a spleen și încearcă să extragă fericirea din substanța imanenței a cărei energie pură realizează în organism un catharsis. 6.O îndoială cu dimensiunea nefiindului cutremură ființa și determină cugetul să se înconvoaie sub povara întrebărilor care atrag răspunsuri ilogice. 7.Ființa poetică gestantă cu euri mișcându-se orbital în jurul sinelui se desăvârșește în sine însuși, cu substanța singurătății interacționând agresiv cu socialul. 8.Poetul își sechestrează poezia-înger în sfera imaginației fecunde care, prin rețelele spirituale prin care oamenii interacționează unii cu alții, se ciocnește cu sferele gândirii vulgare, profane și obtuze ale oamenilor mărginiți străbătuți de urlet de la o margine la alta a nefiindului populat cu non-uri. 9.Efemerul, cu segmentul existențial inclus în dimensiunea finitudinii, se izbește de non-ființă, iar materia sa se împrăștie în corpusculii blazării, ce impregnează sufletul cu eflorescențe de stări negative, morbide, maladive. 10.Dezfoliez umbra lipită pe sine și o arunc în spațiile luminii, iar din simbioza cu fotonii se naște realitatea subiectivă, în care culorile naturii și ale lucrurilor capătă aspecte mimetice în funcție de erorile rațiunii cercetătoare.