Într-o stare de priapism mental mă găsesc acum,
În lumea lui Orwell mă simt și am la cap un tun
Unghiile mi le rod în exces, stau cu teama și cu stes
Mă doare mintea prietene aș vrea să țip
Și fluxul m-a absorbit de tot,
Și originalitatea copiei spre ea mă trage
Sub al lui surâs neant. Totul e neant.
A îmblânzi infinitul nu pot. Sălbatice vise!
Dar străinătatea nopții la ea mă
Calc pe frunze îngalbenite
Ce știu că vor deveni scorojite
Calc pe frunze ce mai au puțină viață în ele
Dar calc eu oare și pe buzele mele?
Calc pe doi ochi albastrii moi
Dar calc eu oare și
Picură acum pe geamul oblic-vertical
Și eu vad pe faianță picături de cristal
Și eu plâng, fără să fie însă în zadar
O fărâmă de divinitate sunt, dar în
Miicimea mea mă condamn să fiu
Rame albe de un semet contur erau in camera Veronicai, unde ma gaseam si eu la acea data .Se vedea frumos bulevardul, nu de la geam, ci prin comentariul Veronicai ce si ea imi dadea vaga impresie
De ce vreu să vorbim de buze?
Nu vedem linia despărțitoare de ecluze?
De ce nu vedem un cap cu o minte ghilotinată ?
De ce nu vedem un revelion ratat?
Si refuzăm să ne uităm la Nașterea
Stau la birou si ma gândesc la tine
În mine se zămislește un nou sine
Aerul se metamorfozează în tine
Prezența-ți o simt lângă mine
Imanența-ți mă înconjoară
Mintea mea o doboară
Timpul trece pe lîngă mine
Cu zornait de vânt și se preface în pământ
Nici vechile valuri nu pot să le cuprind
Și nici puterea să mă mint
A trecut timpul pe lânga mine
A trecut un timp și
Prin întuneric fantasme se arată și imaginea statui de marmură ,ma juiseaza într-un asemenea hal încat în minte îmi apare imagine ta.Fară pretențiii de a fi un romantic și să îmi risipesc ceva din
Căci noi iubito stăm în patul întins și moale
Ne dăm unii altora îmbrațișări și săruturi goale
Stele asupra noastra veghează
Toata atmosfera în centru cu tine
Iubit-o mă juisează
Aerul
Era o noapte frumoasa, mai ales in camera presupusului poet Slobozeanu Ialomita. Frumoasa zic pentru ca se bucura de o libertate tinereasca, flori, aer, lumina(Luceafarul nu l-a observat s-au nu s-a
Aș vrea să mă regăsesc în întuneric
Să mă bat pe pieptul gol
Și mergând melancolic
Prin întuneric să mă scol
Aș vrea să nu păstrez amintirea
Unui vechi cadavru viu
Ce și-a găsit în
Este bine că exista femei urite
Ca și mediocrii să se poată ridica
Nu stând pe valuri înspumate
Mediocruu fiind,nu zbuciumul
Launtric al apelor îl vei vedea
Craiasa mării te
Adam stă în Gradină și se joacă cu mărul
Ce privire fină arată el umbrii pomului;
Cu el în mâna stă și îl aruncă în sus sau în gol
Ispitindu-l pe ispititor!
Șarpele viclean spre Eva se
Sindrofie maculată
Căci în cameră e luminat și soare
Ce patrunde și prin oblonele trase
Și așteapta ca omul sa-l încânte
Luminând ca într-un palat,el searbădă iluzie
Omului nu îi arată.dar
Si filosoful prin suspine adriatice
Dă drumul cântecului spre slavă
Veron îl chema săracul!
Și visa sub mascatul
Acest cer pe care o femeie a cultivat
Un gard de iederă înflotoare
Cum mă plimb acum
pe o stradă de lângă un parc fracez
Un spirit lînga mine vine
Și într-o frenezie lucidă
Îl apuc de umarul drept
Arătându-i printenie
Și făcându-l să vorbească cu
De-aș putea să mă sfâșii ce fericit aș fi
Nimeni, așa ca în vid sa mă întrebe de unde vii?
De-aș putea m-aș bate și m-aș mușca
Mi-aș face suferința creatoare
Și fâșia creativă din mine să se
