Cu Mircea Eliade

Cum mă plimb acum pe o stradă de lângă un parc fracez Un spirit lînga mine vine Și într-o frenezie lucidă Îl apuc de umarul drept Arătându-i printenie Și făcându-l să vorbească cu mine Ne plimbăm agale prin parc Și vorbim filosofie El mimează și în a sa mimă Vad o euristică ce în zadar am Căutat-o la statui romane, Grecești, ori în istorie Prin ale sale vene seva Creației curge Și chiar și un subiect banal Zis de el, e dens, dar curge Vezi o provocare, vezi o perspectivă în ce el spune, Și un orgoliu benefic începe să mă cuprindă Dar îl stăpânesc, căci sunt stoic, Și egolul meu a ieșit la suprafața destoinic Încep să am o aureolă pe cap și o simt Încep să am plete și asta o simt Îl admir; mă uit la el, e îmbracat Aprope ca mine și prin parc ne plimbăm și vorbim filosofie.