Confesiunile unui ipocrit

Confesiunile unui ipocrit Poate nu-i exact decorul, Poate-mpărăția-i tristă- Însă plină de umor. Hai să tragem, trag zăvorul, Realitatea nu există, Noapte bună tuturor, Doamnelor și domnilor! (Mircea Baniciu- Întoarcere la Orient) Clișeu de rahat: Aproape toți oamenii sunt ipocriți. It takes one to know one, eu sunt cel mai mare ipocrit. Cred, bunăoară, cu tărie, că toți politicienii români actuali (putere, opoziție, în Parlament sau nu) ar trebui să sfârșească exact ca Ceaușescu. Fără excepție, toți, puși pe marginea gropii și…sunetul semiautomatelor îmi produce un orgasm hâd, sadic, tot ce am în substanța mea umană, educată se revoltă, dar nu-mi pot opri orgasmul mintal, care spune ceva de genul „S-a făcut dreptate!” Prima ipocrizie: cred că „ar trebui împușcați”, deci de altcineva, nu de mine, care sunt un sfințișor negociindu-și raiul (fond sonor Led Zeppelin-Stairway to Heaven) și nu un porc nazist care are orgasme văzând tigvele străpunse cu 7.62 mm, cât are Kalașnikovul nostru N.A.T.O. A doua ipocrizie: crede cineva că, dacă mi s-ar pune în mână celebrul semiautomat așa-zis rusesc, aș trage? (Ãla ipocrit, Mihail Kalașnikov: e o armă furată de la nemți, ca mai tot ce e bun la ruși, cu notabila excepție a alcoolului și a femeilor, plus literatură, balet și circ). Evident, nu aș trage, fie și pentru faptul că am o vie repulsie pentru sentimentul de cui în ureche pe care ți-l provoacă o armă care trage. (fond sonor -cântec popular rusesc Katiușa) Altă idee pe care o am este că, din 1947, toți românii cu excepția CC al PCR ar fi trebuit să fugă din țară, accentuând ideea că acum nu mai există nicio scuză ca să rămâi aici, decât în cazul că vrei să te faci asasin politic. Ninja. Româna trebuie uitată la Otopeni sau la Nădlac, depinde pe unde pleci. Sigur, sunt și câțiva care ar rămâne aici. România, în acest context, ar trebui ocupată de cineva care s-o rentabilizeze. Nemții, austriecii, englezii, israelienii, suedezii, oricine, dar numai să nu fie rușii sau americanii. Cu rușii am văzut cum stă treaba, iar americanii sunt prea departe și, la prima mișcare, iar ne vând, mama lor de conspiratori! Da, sunt ipocrit. Sunt ipocrit pentru că nu plec și pentru că, dacă ar veni niște unii să ne ocupe, probabil m-aș revolta contra lor. Nu eroic, cu arma. Ci ipocrit din nou, pe la birou, cu cafeaua în mână.(fond sonor AC/DC – Highway to Hell) Sunt ipocrit până în măduva oaselor. Gândesc și șterg, șterg și reconstruiesc forme-gând, unele blânde, altele paranoice. Există, în lumea asta eroi. Eroul e antiipocritul prin excelență, eroul moare pentru o idee, pentru o țară, pentru ai săi, eroul nu vorbește niciodată despre ceea ce ar trebui să facă alții, eroul nu pupă în cur, eroul este detașat perfect de ideea de confort personal. Sunt convins că există câte un erou în fiecare dintre voi, dar știu precis că eu nu-l am. Sunt ipocrit. Vibrez straniu când se cântă imnul național și când văd defilarea blidatelor noastre găunoase și inutile, care l-ar speria doar pe Sinan pașa, că de la Wilhelm II sigur am lua bătaie. Și totuși, dacă aș fi pe coasta vestică a Australiei, savurând un cotlet de cangur și militând pentru protecția animalelor, tot vocabularul meu ar fi despre România, despre cât de bine era acasă și despre ce rău e exilul și cât de victimă sunt și ce frumoși erau, la rigoare, Carpații. (fond sonor Andrea Bocelli- Con te partiro) Da, sunt ipocrit și e o ipocrizie în sine curajul de a recunoaște asta, fiindcă e un curaj lesne utilizabil drept scuză. În mine, spre mare deosebire de voi, nu mai este de multă vreme nimic bun. Eu nu sunt însă nici măcar un personaj negativ mai cu ștaif, nu am fost în stare nici să gazez câteva milioane de evrei, nici să extermin niște populații întregi, ce să mai vorbim că nici măcar babe sau copile nu am fost capabil a viola și nici în domeniul tâlhăriilor nu am trecut peste a downloda câte o melodie fără licență de pe net. Deci, negativ, da, dar nu inspirator pentru o întreagă serie de confrați întru negativitate. Sunt, cel mult, un fel de papagal de genul ălora cu puța mică și bucurii meschine, care fac svastica pe un perete ca să susțină că echipa lor –care joacă penibil, eventual, prin liga a doua și oricum și prima ligă e de râs- e agresivă și șmecheră. Sunt unul de-acela care vine și recită poezii patriotice la mormântul lui Ceaușescu, dar n-apucă loc lângă Nicolae, ci stă mai acana, lângă coana Leana, înfierând proletar „situațiunea”. Un individ rău și cu respirație mică, cu aspirații mărunte și care niciodată nu se bărbierește cum trebuie. (fond sonor U2-Sunday, bloody Sunday) Îmi dau seama că sunt ipocrit și că asta este o însușire definitorie a caracterului meu. Conștientizarea, desigur. Totul e bine, statistic mă încadrez într-un soi de medie, deloc meritorie, dar reală. Până când cineva anume mă face ipocrit. Când îmi spune cineva asta, încep prin a-i da, ca bun creștin, cu Biblia în cap, „să arunce prima piatră…”, și sfârșesc prin a deveni un titirez amenințător, pendulând între penibil și o tentativă hilară de a fi solemn (cumva și mai penibilă, dar neconștientizată la timp ca atare).(fond sonor Black Sabbath- Paranoid) Vreau să fiu miliardar și să stau cu burta –impresionantă ca volum- la soare, pe o insulă tropicală, uns periodic cu ulei de protecție de Miss Rusia și prietenele ei. Viziunea manelistă a unui așa establishment fițos nu reușește însă aproape deloc să-mi dea senzațiile erogene ale tigvelor ce se sparg sub răpăiala celor 7.62mm și asta mă cam sperie puțin. Însă tot ipocrit. (fond sonor Dire Straits- Money for Nothing) De ce nu am fantasme cu mașini supertari, n-aș putea să vă spun, poate fiindcă sunt șofer de duminică, poate fiindcă nu am curaj destul, oricum simt că e ceva ciudat acolo. Firește, sunt ipocrit în dragoste. Mi-aș dori ca ea să. Două puncte. Urmează o litanie care descrie plastic și cu multiple „staisăvezicănuichiarașa-uri”celebrul clișeu despre doamna în societate, gospodina în bucătărie și curva în pat. Natural, primul lucru la care, cu dărnicia-mi binecunoscută, aș putea renunța e gospodina. Hai, fie, mai dă-o, Doamne iartă-mă, undeva și de doamnă în societate! Asta în vreme ce eu –oricât aș fi de ipocrit, tot văd- nu-s nici vreun Brad Pitt pentru ochi, vreun Bivolaru african pentru senzații profunde, vreun Forbes pentru siguranța materială, ori vreun Jamie Oliver pentru trăiri papilo-gustative intense. Sunt mai curând un fel de neica nimeni cu un anume lustru pe ici-pe acolo și plin de praf în rest. Deci, ea trebuie să fie așa și pe dincolo. Eu nu. Doar ea e chioară, dacă nu vede cât mi-s io de banderofil, einsteinian, eminescolog și dostoievscu’ lu’ mama dă băiat bun! Meritele sunt ale mele, vina este a ei. A, da, și are corp frumos, recunosc asta cu generozitatea din ce în ce mai caracteristică mie.(fond sonor AC/DC- You Shook Me All Night Long) Cred că ar trebui salvate balenele pe cale de dispariție, mă declar simpatizant al vegetarienilor, sunt pentru emanciparea femeii în țările musulmane, pentru reforme economice serioase în Bangladesh, cred că poluarea ar trebui oprită și că ar trebui să donăm cu toții 1% din salariu pentru copiii din Africa. Cine e cu mine? Cum…nimeni? Nimeni nu vrea să facă personal ceva, ca să trăim într-o lume mai bună și mai dreaptă, mai empatică și în care să fie iubire mai multă pentru cei năpăstuiți? Nu vă pasă de animale, nu vreți să faceți nimic concret pentru ele?! Doar să criticați știți și să dați cu pietre în singurul om care ar fi vrut să facă ceva, dar nu a fost lăsat! Sunt, oare, cel de pe urmă din nobila seminție a adevăraților creștini?! Din cauza voastră au dispărut dinozaurii. Huo, ipocriților! (fond sonor The Doors- People are Strange) Am stat de vorbă cu mine aici. Sunt ipocrit, doamnelor, domnișoarelor și domnilor. Dacă veți putea dormi la noapte, gândindu-vă cum ați ucis balenele cu cocoașă, ați ținut pe loc firava democrație din Bangladesh, ați țintuit năframa pe capul femeii musulmane, ați masacrat animalele care tocmai dispăreau și ați lăsat să moară de foame copiii Africii, punând totul în cârca firavă și ușor scoliozată a unui singur om, atunci…noapte bună! (fond sonor Urmează stația Eroilor, cu peronul pe partea dreaptă).