Te duci și viața ta de suferință dură,
N-or să te urmărească în noua viață,
Ochi-ți sunt înlăcrimați și fără armură,
De suferință în a ta ființă.
Or să te urmărească peste tot,
Și nu este
Foaie verde de literatură,
De poezie pură,
Eminescu creator,
Și un bun aducător,
Adevăr și romantism,
Invățăm cu entuziasm,
Ale tale poezii literare,
De mare adeverire,
Pentru copii
Și am primit scrisoarea ta-i semn că ai citit-o cu glas,
Plicul miroase al tău parfum care mă face să te doresc,
Inima-mi bate foarte tare parcă vrea să iasă atît de brusc,
Plicul l-am desfăcut și
Poezia eminesciană, ea te învață,
Cum să te comporți în viață,
Să fim mai cultivați,
Nu nepăsați,
Ce ne fac guvernați,
Acești viermi condimentați.
Cinsprezece ianuarie,
Ziua de naștere lui
Mă aflu la al tău mormînt și nu-mi vine a crede,
Îți aprind o lumînare și-ți aștern flori de mă vede,
Lacrimile îmi curge pe obraz că te-am pierdut,
Doar ale tale poeme de suflet ne-a rămas ca
Aștern pe această hîrtie cuvinte potrivite despre noi,
Pana mi-o înmoi în cerneală a-ți scrie ție – pisoi -,
Timpul lung-a fost de cînd nu te-am mai văzut,
Și îmi este atît de dor de al tău chip
Cu părul scurt,
Cu părul lung,
Rotundă,
Sculptată,
De vis,
Astă realitate,
Din societate,
Iubindu-și trupul
Ca și-o regină,
Din vechimea
De altă dată.
Haina,
Este cheia
Iubite poet ai plecat în lumea ceea fără durere,
Ale tale poeme s-au îmbrăcat în doliu de durere,
Chipul poeziilor tale sunt triste că ai plecat în etern.
Focul eternității arde pentru imnul tău
Onorabile părinte, iubite tată ești idolul meu în viață,
Îți spun cu mîna pe al meu suflet de copil, tată,
Să mă lași să mă mîndresc cu tine și îmi e drag de tine,
Știu că, tu mă iubești la fel ca
La poalele Romîniei de altădată,
A literaturii tale atît de adorată,
Sub al tău mormînt etern și sfînt,
Pentru poezia de astăzi fără cuvînt,
Trup tău și veșnic pentru un deceniu,
Ale tale
Versuri goale cu rimă tare le-am scris pe un părete,
Și cu tencuiala atît de albă de mare bătrînețe,
În camera întunecată cu ferestre vopsite,
În culoarea celor trei culori acoperite,
De
Iubirea pe care ți-o port nu are nici un preț,
Nu mă înțelege greșit, că iubrea-i sinceră,
O bucată din a mea și cu una din a ta,
De la amîndoi se face inima iubirii noastre,
Cugătările din astă
Ce s-alege de iubirea a doi adolescenți,
Care sunt frumoși și se iubesc atît de mult,
Iubirea lor este ca un magnet pentru studenți.
Băietul era gelos atît de tare pot spune sincer,
Că am
Am plecat,
În lumea fără durere,
Pot să zbor,
Fără avion,
Și cobor atît de ușor,
Fără parașută,
Parcă sunt un fulg,
Văd pămîntul și este atît de departe,
Și atît de jos,
Parcă ar fii pe un
( un mic imn schițat )
Natura nobilă ea ne arată,
Că ești vestit prin cruzime,
Inamicii îi tragi în țeapă,
Din a ta poruncă sfîntă,
Oameni au murit îndată,
Arși au fost acei sărmani,
Cu
O, iubite tu! Dulce epigon rar ca un luceafăr blând,
Apărând în fiecare dimineață pe cer înconjurând,
De sentimente zadarnice de omul cunoscut,
Natura și iubirea nu îți par lucruri de
Domnitorul Mircea cel Bâtrân,
În Þara Românească-i stăpân,
Cu Imperiul Otoman fără antract,
Trece dunărea într-un mare impact,
Cu fruntea unei forțe însemnate,
Bazându-se pe armata cât o
Vara a trecut și toamna ne bate la geam,
Cu vîntul care zbiar cu putere de auzeam,
Frunzele s-au gălbenit parcă sunt vopsite,
Cu gălbenușul de ou de rață alcătuite,
Peisajul este ca și-un tablou
Taceți! Cuvinte grele și urîte ieșite din a lor gură,
De pămînt amar ca și-o cireașă mare și cărnoasă,
Durerea voastră provocată la ieșirea mincinoasă,
Astfel lumea-amuțește la ale voastre ieșiri
Stai pe prispă și privești spre cerul albastru,
Un nor care pare că este chipul lui Eminescu,
Și cetești o poezie sfîntă eminesciană de cupru.
Vîntul lin și cu aer cald îți trece prin al tău păr
Mi-au pus capacul cașciugului și m-au băgat ușor în groapă,
Lumea mă plânge și strigă de-a mă întoarce înapoi din groapă,
Părinții mă jelesc cu un mare dor ceresc ca să nu-i părăsesc
Afară-i noapte și căldura verii zace adînc,
Pe mahalaua unde stau tovarășii tăi de banc ,
Străzile sunt curate și lucesc ca și stelele nopții,
Și te face a te simți într-o lume a
Cînd te-am văzut, femeie cu un alt bărbat decît mine, Mărie,
Inima-mi bătea de nervi, știi ce mi-am zis în sine mie?
Acum te scot cu greu din sufletul meu fără nici-o reținere,
Voi pune sufletului
Comunismul pentru unii a fost o epocă de aur,
Pentru alții a fost un chin ca iadul cu balaur,
Bunul simț era principul omului de rând,
Tinerii avea ce să învețe în școala
RC