nimic

întinderile nesfârșite de ape deasupra lor doar stelele mai sunt stelele de mare ale unui cer fără lună. privesc dansul grotesc al valurilor înfierbântate și știu că mai sunt și alte neamuri de stele; mai sunt și focurile încă nenăscute care luminează cavernele subacvatice din hăurile noastre... ce greu e să înnegrești atâta noapte... țipete înfundate și nori de cenusă scâncesc și murmură în haosul de-îmbrățișari am uitat de mult că sunt acolo și acum au venit de departe să-și adâncească rănile să spele tristeti să aline furtuni... și marea s-a încins de-atâta ploaie... urletele înfundate au încremenit de frig anii au trecut iute atât de greu și tu, singur si gol stai pe țărm privind în depărtări așteptând să vie mâine și steaua dimineții... doar eu nu mai aștept...