Raul Huluban

mă convinge, își are graiul, dar sfârșitul mi se pare fad, încheiat subit. mai merge scris o strofă după el. te rog pune și diacritice

bine ai venit pe site. conform regulamentului, textele trebuie să conțină diacritice. pune-le și retrimite textul. succes.

merită forma poeziei să mai fie folosită, exploatată, concretizată, deși să menții tensiunea, ideea predominantă și să ai și versuri bune, e destul de greu și o astfel de poezie nu poate fi lăsată la prima scriere.
faine aceste versuri:
îmi dai autografe pe miros de iarnă
și îmi spui că ustură prima zi a vieții

ai diacritice lipsă. corectează și retrimite textul spre aprobare. succes.

bine ai venit pe site. toate diacriticele sunt necesare, nu doar câteva. succes.

coform regulamentului, textele trebuie să conțină diacritice. de asemenea, datele din profil trebuie să fie complete (numele). bine ai venit pe site. succes.

fără rimă, mai compact și privat de unele elemente facile precum \"iartă-mă că nu mai sunt un copil\" ar fi un text bun. reușit versul \"topește-mi armura și limba\". succes.

Dan, ți-am urmărit texte și comentariile, cât și ceva apariții mai vechi prin diverse medii. Vei posta acum direct, fără să mai aștepți aprobarea editorială. Îți urez succes la scrieri și observații inteligente în comentarii, ca până în momentul de față. Mă voi pronunța și pe textele tale, dar momentan nu-mi permite timpul. Curând, însă, o voi face.

Acum văd, o zice bine și Sorin referitor la acea împrăștiere. o altă restaurare a formei ar prinde bine, cât și a mesajului, să nu fie doar câteva părți de biografism și așa zis ul autenticism aferent, ci mai mult limpede ca poetizare. adică disciplină, mă, ia aminte de la el:)

Din perspectiva cititorului, fie că privesc aceste gânduri ca pe o altă pagină din jurnalul la care scrii, fie că le analizez așa cum au fost încadrate, remarc completarea fondului(1) ce duce la unitar parcurgând și adâncind nuanțele esențelor realului (de-)scris ajungând la o totală putință a săvârșirii actului aferent – în pofida atingerii parțiale sau totale a motivului „neputință” al acestui text, și iar, una din multele nuanțe ale motivului: „și ea nu poate spune nimic -. Mai remarc, pe lângă fondul pe care-l desfășori mereu înspre nou și nu spre repetitiv(!) – cum greșit se aduc acuzații, și s-au adus din vreme în vreme conținutului tău poetic, și mai exact: falsa observație a scrierii aceluiași fond prin circumstanțe aflate-n vecinătatea epatării sau mijloace nedeschise esențialului prin imresionare, saturație, când lucrurile în fapt stau exact invers – atât susținerea, utilizarea, cât și dezvelirea unui registru poetic(2) adecvat pentru seriile de sentimente, stări și esențe mereu aflate la prima vorbire (scriere) despre ele sau la intersecția cu cele scrise deja, registru aflat într-o continuă completare, rotire, debordare de propriu, lucruri în fapt care atestă viabilitatea și realul valoric al scriiturii tale, și revenind, lucruri care sunt minuni ale simplității (-naturalității) și aflate la finalul scrierii, ajung Scrieri.
Pot părea însă eu că încerc să epatez, să complic lucrurile și înțelegerea sau să apreciez mai mult decât există, însă ofer doar partea strict critică, încercând s-o redau clar și fără să omit părți importante, precum scrierea ta: neraportată la un stadiu superior din care ea pornește, și raportată la criterii generale de apreciere, este incompatibilă în ochii celor care-ncearcă s-o „critice”.
Acest text, deși în nuanțe confesive - al realului scrierii, ci nu al realului autorului(!) -, merge pe o linie aproape insesizabilă spre proză și înspre vocea unei „ei” unind o intimitate (și intimitatea din care „ea” se expuse, adresându-se) din care ea există „în ea” cu fire ale vieții prin care există. Motive personale ale „ei”precum neputința afirmată în primul rând, absența, ș. a., iau o desfășurare aparte care necesită maximum de aplecare înspre ele pentru a le putea înțelege; astfel, pentru că „ea nu poate spune nimic” (aparent insignifiant) creează modificarea spațiilor privirii ei – și ce trebuie văzut neaparat întru înțelegere – ducând la absența “absență nu se poate trăi până la capăt” – absență ca simbol-motiv, dar și ca trăire a zonei ce-a fost deschisă. Ofer câteva chei și acum mă retrag, nu vreau să spun nici mai mult decât trebuie, nici să plictisesc autorul sau eventualii cititori ai acestui comentariu. Las simpla-mi apreciere.

e doar idee simplistă, chiar dacă vizionară într-un spațiu personal. obiectiv, îi mai trebuie până la poezie. în schimb poate fi folosită ca strofă într-un alt text.

ca peisaj sau ca psedo-pastel, chiar dacă scârțâind, merge; dar ca poezie nu, are mult prea multe neajunsuri.

Mă bucur de aceste ultime articole postate. Psihocritica își ocupă un loc meritat pe deplin, fără tăgadă, lângă umărul criticii - ca sens larg -, are mereu ce să aducă nou altor ochi critici și să-i îndrume nu doar spre analiza reușitei (materialului supus criticii) cât și spre analiza travaliului și intenției cuprinse în scriitură. Explorarea eului real și al eului creator, manifestarea și urmele lăsate, sunt nu doar punctate în articol, ci cuprinse (psiho)critic în mod exhaustiv pentru un cititor familiarizat; de asemenea, captivant mi se pare la acest fel critic rechemarea la lectură - am fost nevoit să parcurg de două ori articolul datorită chemării interioare a celorlalte fațete nedescoperite atât a cărții cât și a stilului în care scrii despre ea. Un total impact, de altă natură față de ce s-a scris în acești ani, este cel al Violetei Ion, impact care se declanșează imediat după lectură iscând valuri interioare cititorului. O reală provocare și plăcere să te citesc în aceste articole.

scuze, Traian, am găsit ce căutam. eram pe fugă:)

și aprecierile mele, Traian. deloc ușoară sau aflată în echilibru poziția de cronicar - indiferent de eveniment. obiectivitatea, creierul din spatele lucrurilor și redarea celor care au avut loc acolo nu e în mâneca oricui. analiza ta despre aceste întâlniri se unește bine într-un punct personal al tău care e mereu fixat atât spre a surprinde impersonal cât și spre a-ți marca opiniile acolo unde crezi că autorii în cauză, la citirea cronicii, vor avea nevoie de ele. sunt nevoit să-ți semnalez și un minus pe care-l reîntâlnesc la tine: omiți anumite păreri și-n calitate de cronicar nu-ți poți permite să faci asta (de exemplu părerea mea despre registrul poetic al Elei și analiza de ansamblu al grupajului citit de ea). ai făcut pași înspre obiectiv de-a lungul acestor cronici, renunțând la detaliile irelevante - zorzoane cum le-ar spune RA -. succes pe mai departe.

faină proza și stilul tău, mi-a plăcut tare romanul. ai omis parcă un \"la\" aici: \"s-a scărpinat subsuori\".

palmă, suflet, sărut, minciuni, cumva clișee, Marilena, datorită neexploatării lor într-un context propriu ci e unul general valabil; nu poartă amprenta ta, nu se deosebește prin nimic de alte texte scurte de acest gen. în plus, e o poetizare de jumătate, și nu text aflat înspre poezie.

nu postați mai mult de 4-5 într-o zi, conform regulamentului, altfel vor intra în pagină autor. succes.

aduci explicații care strică mult, gen strofa a doua. în rest e personal textul și atât, departe de-a fi poezie. părțile cu robinson strică, ai putea îngloba sensul prin folosirea \"naufragiatului\" fără a-l numi. succes.

poți renunța la multe legături și păstra doar esențialul pentru că asta e esențial în comunicarea poetică și nu artificiul (tehnic) pe care îl poți sau nu produce. îți rescriu chiar începutul dacă îmi permiți:

\"Ziua de astăzi e mult mai frumoasă;
înaltă și zveltă, cu poalele-n brâu,
trece sărind peste toiul amiezii,
și parcă-nălțată pe vârfuri,\"

\"Ziua de astăzi
mult mai înaltă și zveltă,
cu poalele-n brâu,
trece sărind peste toiul amiezii
înălțându-se parcă pe vârfuri\"