Despre fiecare dintre noi

În ceea ce mă privește, oamenii au reprezentat dintotdeauna o oază de liniște. Nu mi-aș putea concepe existența fără contactul uman, fără cei care îmi sunt apropiați sau fără acele persoane, care deși îmi apar necunoscute, nu pot să mă facă să nu mă simt întreagă. Ele nu pot să nu-mi dea un motiv pentru care să merg mai departe, să continuu să lupt în speranța de a le găsi pe acelea care merită. De curând, am cunoscut pe cineva care mi-a spus povestea oamenilor care mor în fiecare bătaie de clipă. Este vorba despre fiecare dintre noi, care, mai devreme sau mai târziu, comitem greșeli. Se întâmplă ca viața noastră să se sfârșească treptat, cu fiecare lacrimă căzută, cu fiecare cuvânt trist și dureros pe care îl rostim, cu sau fără voia noastră, cu toți nervii vărsați asupra celor dragi, asupra celor care nu au nici o vină pentru lipsurile de orice fel din viața noastră. Murim în fiecare minut când facem tot ceea ce am enumerat mai sus. De fapt, acel cineva mi-a spus povestea noastră: „ Oamenii mă întregeau. Asta se întâmpla însă la trecut. Acum sentimentele mele față de ei sunt cu totul diferite. Nu mai pot crede în zâmbete, în priviri, în strângeri de mâini pentru că nu am de unde să știu dacă în spatele lor nu se ascund sentimente negative. Poate m-am trezit cam târziu și a sosit vremea să mă declar învinsă. Realizez că e necesar să ridic steagul alb și să recunosc că noi, oamenii, nu mai reprezentăm ceea ce am fost odată. Trăim într-o junglă în care devenim, pe rând, vânător și vânat. În fiecare minut mor. În curând, în cimitirul iluziilor nu vor mai fi locuri. Aș vrea să cred că mai merită să trăiesc, dar este dificil.” Este trist ceea ce mi-a spus. Tind să o aprob. Și totuși vă întreb și pe voi: Mai merită?