Nimic

Mâini pe care nu știi să le mai atingi, cu toate că iți cunoșteau toate cutele pielii. Ochi de care fugi, clipă de clipă, deși ai fi dat orice pentru a te mai pierde în ei încă o dată. Fragmente dintr-o vară risipită printre degete și sentimente care nu știi dacă-ți mai aparțin. In fond, orice senzație care te încercă nu însemnă mai nimic, din simplul motiv că era închipuire. Pași pe care i-ai lăsat pe o stradă necunoscută, într-o dimineață ploioasă, aproape de o biserică veche și o clădire a oamenilor care nu există. Cuvinte nerostite și aruncate la întâmplare de acel bărbat care nu aflase cum să te cunoască. Nici măcar nu și-a dorit să oprească timpul și să te asculte pentru un minut. A știut doar să-ți păstreze amprentele pe umerii lui. Dorință carnală consumată dintr-o coincidență morbidă. Două trupuri trecute prin prea multe brațe, frământate cu prea multă pasiune și gol. Pustiu de trist. Mâini pe care ai uitat să le mai cauți.