Cât am crezut că aș putea să trec
Peste îndepartarea noastră oarbă,
Sunt melci ce marea vor mereu s-o soarbă
Deși, în propriul simț al lor se-nnec.
Întinde mâna, să îți simt aripa,
Cum
îmi curg în piept descântece de raze,
un cer orfan clădește mama-n toate.
n-am umeri pentru mâinile acestea
și noaptea-n ochiul stâng mereu mă bate.
nu pot dormi. îmi este dor de tine.
spre
E primăvară, totuși, ochii mei
în desfrunziri te văd tot mai frumoasă
în veacul nostru, toamna nu se-ncheie
mi-e dor de tine, deci, mi-e dor de casă
și, am să-ncep să sprijin în
Sunt trist
m-am trezit și nu mi-am găsit dimineața
poate că dimineața mea
este lângă a ta
poate că eu nu m-am născut
în veacul în care trebuia
în pieptul care să mă crească...
și totuși,
RC