Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnalthoughts

Vis3

2 min lectură·
Mediu
Coboram în vis; am ajuns în locul în care ploua, iar eu mă udam încet până la piele și nici nu găseam vreo mașină pe străzi sau măcar un refugiu mic al unei clădiri neînsemnate, doar doar evitam pneumonia. Am început să alerg când deodată îmi sună telefonul, m-am uitat ca-n curiozitatea pisicii, credeam că mi-am văzut sfârșitul când cele o suta optzeci de mesaje și cinci premesaje mi-au înverzit ecranul telefonului care acum nu mai era al meu. M-am oprit, și în ploaia care acum devenise furtună am citit premesajele. Nu înțelegeam nimic, erau doar cuvinte inutile care enervau prin simpla lor existență sau cel puțin asta simțeam în nemernicul ăsta de vis. Expeditorul era un anume PZU, un om pe care l-am întâlnit doar în vis și pe care l-am urât pentru că tot timpul părea că știe mai mult decât zice. Caracter pe care și-l respecta și în visul infam de față. Acum de dimineață nu-mi mai amintesc toate detaliile, dar unul l-am păstrat și va rămâne în mine mult timp : la sfârșitul ploii, mi-am văzut sfârșitul, o ghilotină în mijlocul multor flori purpurii. Avea numele meu pe ea, nume pe care acum am ales să-l uit. Am tresărit și apneea mi-a înlocuit visul cu realitatea cea de toate zilele.
002.434
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
214
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Raducu Bogdan Adrian. “Vis3.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/raducu-bogdan-adrian/jurnal/13963587/vis3

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.