Raducu

bestial, esti cel mai tare

simt ca te citesc
simt ca despletesc
simt ca aburesc
simt ca ma zburdalnicesc

cinci lumini in asfintit
cinci lumini concave
arunca luciu smintit
peste cinci epave
cinci epave bisturie
catarge ce latru
taie raze in campie
din cinci raman patru
codru arde in absint
jos salta grivei
din nou cutit de argint
lumini raman trei
apa de pe elesteu
creste papusoi
aerul devine greu
lumini raman doi
o tavita se-nfioara
peste-a mea spelunca
Imbina la subtioara
Lumină si cu poruncă!

O lumină petru tine, tine, tine...

dezamgire = DEZAMAGIRE
fratioru = FRATIORUL

in ce clasa esti?

nu prea merge \"ma astern pe un asternut\"
incearca derivatii:
cearsaf, camp, panza

si nu mai scrie cu \"tz\" apasa pe literele romanesti

\"voi poate va enervati focusat\", scuza-ma dar este oribila exprimarea

\"sa-mi ti companie\" ai mancat un i corect este TII
un singur sfat: citeste, citeste, citeste
altfel ... e greu!!!

incearca mai multe variante, incepe numaratoarea inversa de la 5

iata la ce ma duce gandul textul tau:

un pom si o parasuta
un pom cu frunze o suta
un pom cat o tinichea
un pom greu cat lumea mea
un pom cu verde de crom
un pom doborat de-un om
un pom izgonit din rai
un pom ce nu vrei sa-l tai



incearca sa construiesti imagini!!!!!!

frumoasa imagine cu mama care are claie, foarte poietica, indeed!!!

perpetuat la infinit prin blocuri fara vina
imi cresc arbustii fara rost din hol si pana-n baie
vecin de-as fi as ocari mai vechi dureri de splina
de-a inundatia eu ma-s juca mereu in cea odaie

Excelent text, excelenta idee.
Mai acum vreun an mi-a venit si mie ideea asta, si afla ca mi-am facut special un cont exact ca in textul tau, si da, tot cu nume italian. Pe langa domnisoare cu duiumul, pe mess am intalnit diferite personaje care mai de care mai interesante. Un Calugar, un Californian, sau un Coate Goale, toti imi trezesc amintiri din timpul liceului, despre acei colegi ai nostri (putini, e adevarat) interiorizati, care se asezau mereu in banca de la perete, preferabil ultima banca, tacuti in timpul pauzelor, ca uneori le uitai numele, unii desenind animale fantastice pe cartea de Romana, altii caligrafiind litera A la nesfarsit pe cotorul caietului de biologie. Imi amintesc de colegul meu Romeo, un nume predestinat ( o sa vezi mai incolo), care era fascinat de Razboiul Stelelor. Se ducea aproape in fiecare seara la film, si acolo, pe intuneric, desena navele alea sinistre pe doua picioare, mereu si mereu si mereu. Am fost si eu o data cu el la film, si l-am privit, in intuneric, cum era excitat sa deseneze aceleasi brate metalice si ochi de crocodil infipti pe carcase de melc. Dupa ani de zile, l-am intalnit o data la bere, era ras in cap si cu o mapa de desena la subrat, a stat putin, doar pret de un salut si a disparut. Mai acu vreun an ma intalnesc cu Stresatu’, alt paltonar de vita veche, si imi spune noutatile: Romeo a dat coltu’, cica avea o sora la care tinea atat de mult incat cand ea a murit, el a sarit dupa ea in groapa cu un cutit infipt in el!!!
De aceea spun ca pe acolo prin zona messengerului stau pititi o gramada de Romeo, faliti de imaginatie, da-da-isti constipati, care apuca de picior vreo stire si trag de ea de dragul de a trage, imi si inchipui mici pletosi cu barbuta, care nu au prins vremea cand sticla de vin se vindea pe ascuns in spate la aprozar, si spalam cu frate-meu zeci de borcane ca apoi la schimb sa obtinem bani de un film cu Piedone si o mana de seminte, si imi vine asa o rusine ca am ramas infim, minuscul si pitic, intr-o lume de miliardari de carton, de carton din-ala colorat care se gasea la papetaria din colt cu cincispe bani coala, si reparam cu el coperta la mult prea cititul „Cel mai iubit dintre paminteni”, si daca mai ramanea un colt il pastram pentru semn de carte; o lume care din lipsa de preocupari intra pe messenger si pune intrebari savantice, la care, bineinteles, alte minti savantice, (din alea care ar juca un tenis, dar numai din fata computerului), vin si raspund cu cuvinte mestesugite, la intrebarea ce era prin ziare mai luna trecuta: \"Ce ati face daca Ceausescu ar mai trai, si v-ati intalni cu el pe strada?\" raspund mai mult sau mai putin la obiect, cum ca l-ar beli de piele, l-ar trage prin unt, l-ar dospi la soare, cand de fapt raspunsul la intrebarea „Ce s-ar fi intamplat daca s-ar fi intamplat asa cum nu s-a intamplat?” este la suprafata, ca uleiul in apa: Daca s-ar fi intamplat altfel de cum s-a intamplat, si daca toate cate s-au intamplat ar fi fost intamplate invers, sau in oglinda, atunci cei care au raspuns aici ca l-ar fi belit de piele pe Ceausescu de fapt l-ar fi invelit in piele, si cei care l-ar fi ars sau rupt, de fapt l-ar fi udat sau cusut, si asa mai departe............

ce frumoasa ar fi viata daca toti am avea o portita in curtea din spate prin care ne-am putea intoarce atat de simplu in vremurile copilariei...... si eu caut acea portita, e greu de gasit, mersi, m-ai indemnat cu acest text sa mai fac un pas

O lume absurda, pusa pe o hartie parca desprinsa dintr-un caiet de schite a lui Kafka....... mi-a placut

iarta-ma, nu sant aici sa comentez calitatea celor scrise, dar vreau sa spun ce mult conteaza starea care ti-o da citirea unor randuri, fie ca e poezie, proza sau SF. Si bineinteles, starea asta e diferita de la un cititor la altul. Unul poate sa se extazieze in fata a \"ceva\" spre care un altul poate ar arunca cu pietre. Vezi un tablou de Kandinski si spui \"pai si eu pot sa arunc cu culori de la un metru distanta in toate directiile pe panza alba si sa obtin un tablou la fel\". Mihai de mai sus, are si nu are dreptate, caci nu ne-a spus cu cata emotie a citit randurile tale. Eu am citit si m-am infrigurat, caci mi-am dat seama cat timp pierdem pentru a arunca cu noroi in stanga si in dreapta in detrimentul a pur si simplu a ingenunchia si a plange din toti rarunchii peste acele \"manute intinse\"... sincer ... m-ai topit...

mi-a placut! scrisa foarte vioi!
pasajul \"Habar n-ai cu câtă pasiune știu să iubească urâtele, cu ce deznădejde se-agață de cel care le-ntinde un deget și cum se-ncolăcesc până când sunt sigure că nu-l mai scapă. Și pentru că nu sunt sigure niciodată, se străduiesc mereu și mereu. Iar unii bărbați habar n-au ce pierd, evitându-le!” mi-a readus in minte scene vechi din liceu... multumiri!!!

am \"tras\" si eu un pic cand eram student la arhitectura. Era unul din putinele locuri unde aveau scule. Era o atmosfera de \"twilight zone\", in semiintunericul din incapere erau niste vlajgani care rupeau aparatele. In capatul unui coridor era aparatul de picioare. De cele mai multe ori nu era nici un bec deasupra, sau se ardea la intervale regulate. Si era cate unul care lucra acolo in bezna, se auzea doar ritmic aparatul scartaind, si gafaiturile. Suprarealist!!!!!!!!!

de cate ori nu am taiat salcamul copilariei?
dar ne raman amintirile, si spatiul asta, aici, pe agonia, unde putem scrie despre toate acestea

alba iulia este intradevar o concluzie
cum scria olga mai sus in memphis nu se intampla nimic, si e bine ca e asa, caci este lumea de zi cu zi, ce extaz ti se mai poate dezveli?
Imi place ideea ta cu sangele scurs in pamantul natal,
probabil ca dupa multe peregrinari toti ar trebui sa ne intoarcem ACASA
oricum, mi-ai dat o senzatie de frig, ca si cum ai fi deschis usa de la ATTIC si o boare de nostalgie m-a invaluit
mersi

mie imi inspira atmosfera din UN VEAC DE SINGURATATE
Frumos scris!!!!