Radu Tudor Ciornei

Și când va fi va fi odată precum în vară Ploaia Și când va fi va fi odată și îmi vei uita Odaia Aștept uscat Creștin pe buze Ploaia 3 fericiri și 3 meduze Aia

dacă nu se poate o să mai încerc măcar încă o dată am să îmi aduc un soldat de roșu lânga gura canalului am să îi spun că iubește din toată inima o femeie și că trebuie sa cânte așa cum a

Foamea venea de după niște zile în care soarele moare de după mesteceni albi, mai albi decât o iluzie de după o întrebare la care nu așteptam nici un răspuns era o poveste atât de simplă ca

Trebuie doar sa crezi Intr-o anumita fereastra Trebuie doar sa privesti Cu anumita parte a ochiului Trebuie doar sa fluieri Simplu, cu buzele Atunci degetele ne vor deveni Ingeri de

Nu te supara Doamne In seara asta Te voi tine la usa Intre zidurile Inimii mele Doarme Cineva.

Cuvintele mele Desculte Obosite de drum Pasesc incet printre vise Incalzindu-si talpile Pe marmura fierbinte A timplelor tale.

aceea era o lume in care zapezile plingeau de doua ori flasnetarul cinta pe scena unei opere cunoscute paiata ne servea cu alune intrebind mereu mai doriti ceva in oglinda fermecata imaginea era

Mi-am înseuat un aprig cal maiastru Luminii-i expuneam prolegomene Plecasem din chilia de sihastru Un sânge verde îmi cânta în vene Am zămislit în mantie cuvinte Mirate de o naștere

pe culoarele astea e intotdeauna lumina plimbarile ar fi putut fi o placere doamnele in albastru te imping cu drag iti cheama si liftul iti anunta familia aici tuturor le pare rau mai mult

Ploua cu pasari ranite Nu ma intreba de aripi Acum nu ma intreba de aripi Nu ma duce dintr-o parte in alta As putea ajunge la poezia lui Cosmin As putea ajunge la femeia lui Cosmin Dar nu Nu

E timpul să\'mpușcăm melancolia să o privim murind în ochi de coadă sa ne tragem poezia să îi citim iubirii de deochi E timpul să ne împletim mănuși vin ierni ascunse-n primăveri o veverița

Alb va sa vie Primavara devreme Toamna tirzie.

Poezia aceasta nu poate fi citita poate fi doar vazuta sau adormita de amintirile vintului asa cum pe peretii de sticla ai inimii mele pot fi desenati o infinitate de cai verzi Poezia

Era un timp in care ma impartisem in patru in bucati inegale de carne si oase purtind in fiecare palma un altfel de cuvint al unei limbi pe care atunci nu o cunosteam decit din numerele