Solilocviu pe sticlă

Ca de obicei, imediat în apropierea noastră se găsește ...ceea ce căutăm de câteva eternități...și ceva, ceva îmi spune că SIMPLU rămâne totuși COMPLICAT prin nepermis de infima distanță față de câmpurile de recepție ale analizatorilor noștri din dotare...
Transparent de aproape...erai!
Așa am simțit eu poemașul tău Nexus!
Am greșit?

Nu :)

Imi place ambiguitatea din poemul asta si
faptul ca ambele momente sunt mirabile, privilegiate, desi aflate in opozitie:transparenta neaflatoare initiala
si apoi aflarea, in cele din urma(odata cu pierderea transparentei)(sau poate ca nu?).
E un joc aici nesfarsit de semnificatii despre comunicare/comuniune, un joc cu margele de oglinzi sferice: jertfirea transparentei de care vorbesti reprezinta simultan regasirea celuilalt si regasire de sine, constientizarea sau intuirea, presimtirea calitatii de a fi identici translucizi.
Versurile tale ma duc cu gandul la o Matrioska de sticla,in care ultima figurina e o oglinda.
Un joc desprins din grafica lui Escher, cu benzi ale lui Moebius.
Mi-a placut mult.
Dupa parerea mea(daca or conta impresiile unei haos:)), e unul din cele mai bune poeme ale tale din ultima vreme.

Nu-mi mai ramane de spus decat ca mi-a placut foarte mult. Constantinescu Eugen a redat exact esenta a ceea ce am simtit si eu.