Poezie
Tristețea poetului insomniac
1 min lectură·
Mediu
Azi noaptea tot cu noapte se sfârșește
Dorm liniștiți cei buni. Dorm și cei răi
Dinescu nu mai desenează pește
Dorm chiar și răciturile-n tigăi.
Iubirea mea cu tentă postmodernă
Și-a luat bilet prin sindicat la băi
Fiindcă dormea sub fund c-o pernă
Lipsită fiind total de năbădăi.
După atât-amar de ghinioane
Nu e de-ajuns că am și părul rar
La Volga s-au bulit trei pinioane
Mi-a căzut și o muscă în pahar.
Nu știu să fi primit ceva blesteme
Nu știu când ți-am luat ultima oară flori
Te vreau nu doar în bărci ci în trireme
Dorită ca de-un șantier de muncitori.
De-ar fi doar noaptea asta chioară între noi
Precum un Prometeu aș pârjoli taigaua
Așa însă tu stai la patru, eu la doi
Și singur îmi e lene să îmi torn cafeaua.
013.183
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Radu Tudor Ciornei
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 135
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Radu Tudor Ciornei. “Tristețea poetului insomniac.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/radu-tudor-ciornei/poezie/48633/tristetea-poetului-insomniacComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

cu gand bun si cu reci bai
ca-s tentat de cand iubita
nu-mi mai face nabadai.
P.S.Domnu doctor cu poezia asta m-ati dat gata, dupa fircare recitire imi place tot mai mult.