Radu Sorin Danut

Undeva la munte iarna ține locul tristeții copilăria are miros de fân jertfit și gust de lapte proaspăt muls. Amintirea are un ecou greu pe câmpul prelung florile bune de ceai sunt

la noi... n-a fost decât o poveste tristă. nici oameni nici copii, nici părinți doar niște crengi care creșteau invers la noi... n-au fost nici zmei, nici balauri ca-n povești doar niște

în zodia calului de aramă toamnă venea, toamnă curgea la Nucșoara arama părea mai strălucitoare decât aurul ca și cum ar fi privit [dinspre] soare spre noi iar visele cu inorogi erau

visul celui mai lung poem ca povestea unui ceai... pereții văruiți de timp din camera bunicii cele două portrete și difuzorul plictisit din care cuvintele traversau camera și înghețau la

Casa mea plină de crăpături nu are gust de beton nici de cărămizi calde lăcaș de fildeș neîntins pe câmpie fără iarnă scurtă doar un anotimp nesfârșit locuit de copilărie. stam fără de

\"Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; așa va înflori\". (Psalmul 102) lacrimele sunt flori ale aceluiași câmp iar tristețea are același parfum... de inima mea strânsă

\"știu, vom muri dar câtă splendoare!\" [Daniel Turcea] ura noastră cea de toate zilele o carte ce se scrie câteodată și în doi pagină cu pagină lacrimă cu lacrimă nicio zi

iarna aceasta ningea liniștit în marginea sufletului meu fulgi mari cădeau pe urmele pașilor SorinDănuț va vorbi despre sine la persoana a III-a știu... un prost obicei ca multe altele ...îi

Timpul se dilată în vapori pe cealaltă parte a suferinței tic-tac. ceasul impecabil din bucătărie anunță (i)repetabil catifelate clipe tic-tac. Trecerea mea cale de o respirație din

cursele cu bunicul în săgeata albastră spre copiii lui erau făcute cu grijă în fiecare vară. dar și geamul imens în care toată natura mergea cu el și prin el. cu locurile, oamenii,

să înghiți toate lacrimile mele și nu o dată, nu de două ori ci de douăzeci și nouă de ori. tu, copile de nisip crescut într-un oraș de piatră doar soarele m-ar acoperi în toată soarberea

toamna doar frunza nu-și măsoară timpul am mai crescut scăzut un an moartea dreaptă ca limba germană așteaptă ca un vis pe marginea pământului ...să ajung să