Radu Ioan Tudosan

Vreau să rămân aici puțin mai în spate, în niciun caz prea mult în față, ci chiar puțin mai mult în spate. Te văd așa cum vreau eu, te văd bine de aici, nu îmi ești străin, te văd și te privesc,

dintr-o dată ciudata angoasă a existenței din carne-s făcut și uitasem când trenul se înfigea în noapte mă izbise un chip frumos ajunsese lângă mine și o văzusem întreagă și picioarele ei

visam și eu visam fără rușine că treceau corbii rând pe rând zburau pe lângă mine ia corbule să văd ce-aduci din depărtari pe-aici cu tine nu știi că niciodată nicicum eu n-am să mor pe limba ta

Miracolul îmi soarbe viața fără încetare, Dinăuntru, crucea deschide poarta spre infinitul mare, Nu mie, ci Ție, Doamne, toate spre închinare.

roboțel roboțel frumușel strălucești și ești mare căci inteligența îți este nemuritoare m-ai întrecut în toate doar aici nu mă poți bate aici în ciudatele nebănuitele mustrări de conștiință

poți să-mi vorbești aproape despre orice spune-mi dacă vrei despre moda încă a anilor noștri înăbușită în blănuri de urși cu mult mai triști decât în reclamele Coca Cola povestește-mi

Să știu deci că viața e nedreaptă Doamne din vina noastră Doamne niciodată din Tine Doamne cum apare moartea câteodată când nimeni nu se-așteaptă Fețele către Tine să se întoarcă

Fericirile ce nu erau pentru Hristos, În lacrimi amare își aflau sfârșitul dureros, Iar toate cele pentru El, Într-un râu de lacrimi dulci se adunau, curgând spre veșnicia vieții ce-o purtau.

El era un poet frumos și slab tare de trup, cum sunt toți poeții frumoși, avea păr lung și creț, se încovoia pe scaun să citească și slab tare îi era trupul, acest trup avea drumul său, dar

devine parcă din ce în ce mai greu să privesc lumea nu știu dacă e ceva în neregulă cu mine ori cu ei însă dacă într-adevar lumea este oglinda mea aș fi vrut să nu fi fost atât de

Să-ți fie inima de prunc, Și mintea-înălțătoare, Cu fiecare pas făcut Prin ploaie și prin soare, Și-întregul rău de pământ, De-ar fi să-ți stea în față, Să nu te prindă într-a sa Gheară ce se

Câteodată mă simt slab, luat peste picior și subestimat, ca și cum aș sta la mila lor. De obicei, oricât de puternic ar fi, sentimentul nu durează mult. Nu știu de unde și prin ce

ți-ai dat și tu seama că nu e atât de greu să mimezi tristețea ca și când noaptea cea de plumb este deja aici ce ar mai fi viața fără suferință zise gura zeiței sub cântec întunecos e perfect

Habar n-ai tu de câte ori am vorbit cu tine spart la telefon Creierul meu a fost mlaștină a fost catedrală a fost catedrală scufundată-n mlaștină Habar n-ai pe câte străzi am mers ca pe

Cum ar fi să fie gândul Ca un fel de obiect Să îl iau să-l duc încolo Când îmi pare că-i defect Vreau să zic să-l iau cu mâna Vânt măcar aș vrea să-i fac De-aș putea când pofta-mi vine Capu' tot

Sentimentul că Dumnezeu iubește cu toată puterea Sa această lume plină de răni și departe de perfecțiune. Această lume în care unii mor de prea puțin, alții de prea mult, unii mor din dragoste,

Da, chiar de dragul libertății absolute vreau să mă predau. Către nimeni, către nimic. Înspre Tot, atunci când semințele încolțesc pentru totdeauna, eu să las jos tot ceea ce atârnă de

dar tu să nu fugi de tornadă în genunchi să cazi când se apropie să nu te rogi în fața tornadei să nu clipeşti când se apropie străpunge-o cu privirea şi las-o să te dezbrace să-ți cutremure

o inimă teribil de rănită întinsă peste oraș a murit Sinéad din întuneric spre lumină Doamne Iisuse Hristoase din întuneric spre lumină te-am rugat gonește-i pe toți căci toți vor să

eram înconjurat de pereții albi cu imperfecțiuni albe într-o baie albă proaspăt curățată în oglindă se reflecta liniștea zbuciumul și cât de puternică albă lumină rece ca în saloanele

doar un moment de dans între pereții calzi şi cu oglinzi ca într-o închisoare la nesfârşit doar atât şi dansul se făcuse infinit

Îți mai amintești când băteai mingea de cauciuc Mingea tocită În spatele blocului Vecinul își pusese geamuri termopan la parter Și nu-ți mai era teamă că le poți sparge cu șuturile tale de

Dacă aș putea, m-aș descotorosi de ei toți, și aș rămâne doar eu pe pământ. Bucurie, lacrimă, Ducă-se cu ei toate cele ale lor. Faptele, gândurile. Singur, Eu aș rămâne pe