Radu Herjeu

de formă neregulată un basm a fost smuls de acolo dacă ar fi un pic mai mare golul din mine mi-ar ieși prin toți porii și v-ar înghiți pe toți nemestecați cu frunze cu pământ cu aripi

apele necălcate tălpile îmi ard până la lemn în mușuroaie pașii mei urme frământă storc lumină nu-mi ajung brațele să răsucesc cerul cuvintele curg zăpăcite fac șanț cu

Zgândări iar telefonul cu privirea. Cutia aceea de plastic alb, lucios, ascundea singura lui legătură cu prezentul. Cablul, negru, răsucit sălbatic, părea uitat acolo și conectat aiurea. Dacă ar fi

Închise ochii. Pleoapele îi tremurară pentru o clipă, încercând să se agațe de irizațiile pe care genele le nășteau din lumina difuză a amurgului roșiatic, umed și cald. În schimb urechile deveniră

Atât de obosit încât Calea Lactee ar îmbătrâni Un miliard de ani Sub pleoapele mele

Alex colecționează goluri. Așa cum alții strâng timbre, cutii de chibrituri, pitici de grădina, neveste... Alex strânge goluri. Cu pasiune, cu entuziasm, cu inconștiență... Ca orice colecționar care

Fiecare carte ar trebui să fie, nu un simplu joc de cuburi colorate, ci amprenta nevoii scriitorului de a-și umple golurile, în cazul meu, a nevoii de oameni. O carte de debut ar trebui să fie

A intrat albastră peste mine Orizontul s-a frânt Și s-a prăbușit în adâncuri Mă simt un dig Pe care țărmul l-a aruncat în mare Înstrăinându-și-l