qasman

pfiu pfiu la doamne care pleacă cu trenul jenat de despărțire mă fac mic și te iubesc primare de tren cînd dai încă o data semnalul. ding ding roata de la tramvai e trenul care pleacă

disperare de tot ce se vede urmare la viață e peste tot principii de știință pretutindeni altare încununate cu flori in dimineață plîng cînd cade roua pe ele. cei blînzi de teama lor

Cînd te-am văzut pe strada principală, Tu semănai c-o dulce boală De pe trotuarul prăfuit, cînd se scurge La canalul de fier o mare de vin. Toți copii străzii se-ațin să prindă o picatură Din

Struguri culeși de palmele tale cu vine puternice Strălucesc orbitor in soarele de septembrie Pe urma carelor pline de rod aleargă un mînz. Vîntul ridică la cer frunzele triste și le Lasă

intre altare si ceata e-o meduza ce ride cu ochii inchisi spre eroul ce-nbrate isi poarta dulcea sa sarcina. capul oglindit in criminale multimi rinjeste de citeva ori si-apoi e

in copaci au inceput sa tresara verzi mugurii cornite mici de iezi ivite din pamint clocotesc piraiele de zapada cazuta-n univers. aproape ne astepta in poarta bunica cu sfinti mucenici iarna

din toate partile dusmanii se-arunca pe cel ce iubeste un dar minunat, linistea. durerea lor e aceasta liniste omeneasca pe care n-o pot avea si pe care o chinuie cu subtilitati. cu nimicuri

vara cu soare si cald cu copii venind de la scoala fericiti ca se termina si-si vor face carari pe frunte in parul lor vara cu circ cu hipopotami cu struti cu balene albe pe care le poti

departe de lume e un copac din pamintul plin de apa radacinile ii ies la suprafata si nu poate respira aerul plin de ura de bataie de joc pe care abia de-l mai cunoaste. copac mitologic cu

In complicata viata pe care o visez, Exista monstri neintelesi de mine. Ma cuprinde-o chemare de ratiune, Gandesc la moarte si mi-e bine. Strivesc cu mintea tot ce ma-nconjoara Si nu ascult

Cum trec ciinii pe strada In linii inventate Si apare Imensa Micime eu beau o bere la primarie pentru tatal meu. Par ecoouri de lumi adormite De frati psihologi Iubiti mai putin Frate

florile toamnei sub bruma ca un diamant se desfac alene pe coastele dealurilor privirea e plina de lanuri nemaivazute. pe drumuri de ingeri alerg spre anotimp copacii cazuti,a lor frunze

Cuvintele mici in limbi abia intelese Joaca joviale pe albastrul nostru Banii tovarasilor nostri sint pierduti Salata de fructe e numele Pe care il invoci cind am pierdut Schimbarea de dame

Urate sunt simturile, Urata e viata, Sisife coboara Si fura pentru mine comoara Din lanul de hoti. Gaseste-o legenda mai noua Si scapa de zeii notorii, Cresteaza pe piatra Numele meu,

Sa nu privesti niciodata cu teama cadere in neant e prefigurare sezind pe scaune de literatura poetul e beat. amesteca cuvinte in forme imperfecte se gindeste la mona lisa si david cade

poezie inseamna sa iei: din mama si tatal tau din inima fratelui si a unchiului tau din hristos si budha din unghia amaliei din salata boeuf a sotiei tale din amagirile vietii cotidiene si

Lectia Ah, ma doare maseaua Cand ma gandesc ma doare mai tare. Durerea mi-a cuprins tampla stanga Si ochiul sticlos sau de sticla Mistretule da-mi un colt de argint Sa pot musca din

Am citit romane de dragoste,am vazut multe filme de acelasi gen,dar nici unul nu mi-a ramas intiparit in neuroni ca scena aceasta din « Procesul » lui Kafka : “Si prinzand-o in brate,o saruta pe

Initializarea in cunoastere a devenit o boala a poetilor, a celor care scriu. Se folosesc aproape intotdeauna de poezie in cunoasterea lor. Poezia e o forma finita, nu poate evolua. E o neadevarata

pentru cei ce iubesc pentru cei ce urasc pentru cei ce mor pentru cei ce traiesc pentru cei ce nici nu iubesc si nici nu mor pentru cei mici si pentru cei mari pentru lautari la multi

Toamna Toamna te chem pentru frigul tau Esti anotimpul poetilor damnati Incercari de pe strada, mai ia o sticla de vin. Uitate ecouri de anii mai buni Mi se aduna pe frunte, Inchipuiesc

In complicata viata pe care o visez, Exista monstri neintelesi de mine. Ma cuprinde-o chemare de ratiune, Gandesc la moarte si mi-e bine. Strivesc cu mintea tot ce ma-nconjoara Si nu ascult

De ce De ce din amintiri e totul mai frumos Cad pe masa piini pentru oameni mai buni Noi stam linga ei nemernici, dar niciodata nu intrebam. Parinti ai cui sintem? n-ai nici un raspuns

In complicata viata pe care o visez, Exista monstri neantelesi de mine. Ma cuprinde-o chemare de ratiune, Gandesc la moarte si mi-e bine. Strivesc cu mintea tot ce ma-nconjoara Si nu ascult