Puiu Constantin

Exuberant și mirosind a bere A năvălit Goguță-n institut Căci astăzi țaraț studențime cere Și de nevoia țării l-a durut. La cine s-o fi dus și ce-a făcut Rămâne-vor de-a pururea

Nebunilor frumoși, fugiți ’nainte De-a termina cu versu-mi șchiop catrenul, Săriți în lături, vine schizofrenul Călcând cu tăvălugul pe cuvinte. Pe nori și pe copaci își varsă zelul, Cuvintele

În alte vremuri dacă am fi fost Eu, împărat roman iar tu zurlie Fiică-a unui rege dac ce mie S-ar fi opus să-mi fac în lume rost, Te-aș fi luat trofeu în bătălie, Te-aș fi-nvățat pe toată, pe

Eu n-am putut s-o șterg în altă parte Și-s azi cel mai de frunte cetățean Din târgul trist, murdar, bacovian, Jurat cu sărăcia pân’ la moarte. Mă plimb în zori, fudul, pe uliți sparte Iar

În târgul meu stau crăcănate steaguri La fiecare stâlp de felinar, Sub fiecare stâlp rânjind hilar Sinistre gropi care le simți în arcuri. Pe-aici plimbau condurii printre falduri De rochii

Numit un șef mai mic, de-un șef mai mare S-a îmbătat cu fumuri și ozon, Spre înălțimi urcat, ca un balon Umflat de-a vremii pompă, trecătoare. Rotund și roz și fire-ncrezătoare, Uitând că e