Poezie
talentul
1 min lectură·
Mediu
În capul lui încăpător și prost,
Ciupit de bube, fără ochi și buze
A-ngrămădit din cărți idei obtuze
Și vorbe învățate pe de rost.
Nefericit violator de muze,
Avar plugar într-un deșert anost
Încearcă să-mi ofere contra cost
Cuvinte ofilite, moarte frunze.
În biblioteci n-am stat nicicând de strajă
Și-n zori cu viața fac amor pe plajă
Iar damigeana mi-e piedestal…
El va muri, ne-nțelegând vreodată
Cum că talentul nu-i un fel de plată
Ci de la zei ALEȘII-l au în dar…
023182
0
