Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Confesiune

1 min lectură·
Mediu
La fiecare tunsoare a îngerilor
un anotimp moare în mine
un altul îi ia locul
ca un călugăr tăcut într-o strană
cu brațele pline de credință
și rasa încărcată de icoanele frigorifice
incubatoare ori plânse ale zodiilor
îmi plac asemănările rodnice dintre lucruri
legăturile tainice pe care patrulează
cățelele de pază ale casei,
ele creează acea aură familiară
de bucătărie proaspăt văruită,
ca un efect egal cauzei sale,
te fac să crezi că aparențele nu înșală
îmi plac obiectele lăsate într-o rână
deraiate uitate în budoarul lor intim,
emană o tristețe rar întâlnită
poate singura de suportat ori de acceptat
ca un apropos la un absolut incalculabil
ca o aluzie ghimpată la un cineva/ceva
plecat spre a se destina eternei reîntoarceri.
002604
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
121
Citire
1 min
Versuri
21
Actualizat

Cum sa citezi

Pteancu Laura. “Confesiune.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/pteancu-laura/poezie/245572/confesiune

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.