Un gând firav, se sfarămă pe masa-ntunecată
În camera obscură cu gânduri mincinoase
Se-agață de pereții ce-ascund lumina beată
Și cheamă răsăritul din vremuri vechi, ploioase
Ar vrea să fie iar,
Copilării și gesturi încă nefăcute
Lumini dansând tremurător în păru-ți desfăcut
Cuvinte nerostite de buzele-ți tăcute
Fiori și aburi, păcatul nefăcut
Mă-ndeamnă să te chem din nou, să te
Mi-aș fi dorit să te cunosc acum mult timp
Când gestul tău timid, ar fi schimbat o lume, poate
Aș putut să te sărut mai sincer, să te iubesc atunci
Aș fi putut să fiu numai al tău, nu doar pe
Tăcut, în noaptea albă, privesc la luna goală,
Ce m-a mințit cândva, jurând că n-ai să pleci,
Când tu plângeai în ploie, iar eu la tine-n poala,
Azi nu mai plâng, dar stelele și luna
rămân la fel
Ca intr-un joc de copii mi-ai oferit
primul sarut
Aveam atatea sa iti spun, dar m-ai oprit
si m-ai privit
M-ai mangaiat, mi-ai spus sa tac si
am vazut
Cat de frumoasa esti cu parul
Tu il iubesti si il privesti si uiti de timp
Acum tu porti primul pacat de primavara
Si-l tii de mana si-l saruti in primul anotimp
Cand ai iubit si-ai fost iubita-ntaia oara
Veti imparti acelasi
De multe ori as vrea sa nu fiu om
sa fiu un fluture, o piatra sau ceva
Orice, sa nu gandesc si sa nu plang
Sa fiu minuscul sau nimic, as vrea
Insa te-as pierde si-as plange iar
Caci nu ai sti ca
Pe-o ancora uitata in malul invechit
Mai zace putrezita doar o veche plasa
Mirare pentru pestii priviti la nesfarsit
De ochii inecati si seara nu se lasa
O zi fara de vorbe, o zi fara de
Lacrimi nascute parca din uitare
Pornesc pe drumul fara de sfarsit
Se pierd in ceata, dar merg in continuare
Si se intorc in ochii de unde au venit
Se cuibaresc pe-obrazul cel brazdat
De vremi,
Pentru tine, cea mai frumoasa dintre flori
Voi scrie un cantec cum nimeni nu a scris
Mai aprins in iubire decat soarele-n zori
Mai sincer si pur ca muntele nins
Si-am sa-l scriu pe-o petala de
Stai la fereastra si privesti
La trecatorii cei grabiti
Ai vrea sa plangi dar te opresti
Cu ochii tai cei obositi
Astepti sa vina, vrei sa crezi
Ca doar trecutul ti-a fost dat
Iara prezentul nu
Aseara fulgerul mi-a ucis un gand
Gandul iubirii tale ce-l scriam
Pe coala vietii la un sfarsit de rand
Cu trandafiri si lacrimi si taceam
Plangand.
Aseara ploaia mi-a furat un vis
Visul
Sunt rugaciunea ce o repet in van
Cuvantul spus dar mult prea ars de soare
Sunt doar un vis uitat printre stele
Sunt doar o umbra si asta doare
Sunt doar o ceata pe dune de nisip
Fara odihna,
L-am cautat si l-am dorit dar n-am crezut
Si l-am avut, mi-ai spus sa il iubesc
El nevazut si nicaieri si peste tot
M-a incalzit, dar n-am stiut si nefiresc
L-am ignorat, l-am alungat si l-am
Metalic lant de amintiri prea reci
Rugini de sange, verigi topite
Ma strange, ma doboara, ma sufoca
Cu fierul rece, cu margini ascutite
Si vrea sa-nghete imaginea cea calda
A trupului ce-a fost
Clipe frumoase, fragmente de vitralii
Fragmente dintr-o viata sfaramata
Cioburi infipte in masa de cafea
Si in inima ce a iubit odata
Clipe frumoase, doar fire de nisip
Purtate-n vant pe aripile
Dimineata, noapte, nici eu nu stiu ce mai e, nu pot sa dorm, nu pot nici sa stau treaz. Am visat ceva ciudat, nici nu imi mai aduc aminte ce. Stiu doar ca erai si tu acolo, frumoasa ca intotdeauna.
Scantei din focul care arde
In semineul pe care l-ai dorit
Se tot topesc in umbra din odaie
Sau se opresc pe chipu-mi obosit
Parca soptesc sau parca planr si ele
De dorul tau, dup` al tau
de-atatea ori pe trandafiri eu am calcat
nu am simtit mirosul, n-am vrut sa ii privesc
ii auzeam plangand, iar frumusetea nu-i salva
de o iubire cruda a unei talpi brazdate nefiresc
de sangele
Ma pierd printre gandurile tale
Ratacesc in propria-ti fiinta
Inot in privirea ta cea senina
Zidesc un suflet nou
Cu a ta credinta
Hranesc padurea planetara
Cu lacrimile tale de cristal
Ofer
Ma insoteste umbra iubirii tale
Printre sunete desenate nevazut
Pe peretii unui suflet ratacit
In odaia cea luminata in trecut
Ma insoteste in visul din apus
Cu soaptele atunci nesoptite
Cu
Alerg printre propriile ganduri uneori
Printre lumini, pe culuare innegrite
Vad chipuri sculptate pe pereti de ceara
Strabatute de ape tulburi si grabite
Si trepte luminate de licurici
De-atatea ori am incercat
Sa scap de umbra, sa fiu eu
Si cerul negru m-a plouat
Cu lacrimi albe si mereu
Am ezitat sau am fost las
N-am vrut lumina, te-am ranit
Din intuneric te iubeam
Cu