Porumboiu Nicusor

Un gând firav, se sfarămă pe masa-ntunecată În camera obscură cu gânduri mincinoase Se-agață de pereții ce-ascund lumina beată Și cheamă răsăritul din vremuri vechi, ploioase Ar vrea să fie iar,

Copilării și gesturi încă nefăcute Lumini dansând tremurător în păru-ți desfăcut Cuvinte nerostite de buzele-ți tăcute Fiori și aburi, păcatul nefăcut Mă-ndeamnă să te chem din nou, să te

Mi-aș fi dorit să te cunosc acum mult timp Când gestul tău timid, ar fi schimbat o lume, poate Aș putut să te sărut mai sincer, să te iubesc atunci Aș fi putut să fiu numai al tău, nu doar pe

Tăcut, în noaptea albă, privesc la luna goală, Ce m-a mințit cândva, jurând că n-ai să pleci, Când tu plângeai în ploie, iar eu la tine-n poala, Azi nu mai plâng, dar stelele și luna rămân la fel

Ca intr-un joc de copii mi-ai oferit primul sarut Aveam atatea sa iti spun, dar m-ai oprit si m-ai privit M-ai mangaiat, mi-ai spus sa tac si am vazut Cat de frumoasa esti cu parul

Tu il iubesti si il privesti si uiti de timp Acum tu porti primul pacat de primavara Si-l tii de mana si-l saruti in primul anotimp Cand ai iubit si-ai fost iubita-ntaia oara Veti imparti acelasi

De multe ori as vrea sa nu fiu om sa fiu un fluture, o piatra sau ceva Orice, sa nu gandesc si sa nu plang Sa fiu minuscul sau nimic, as vrea Insa te-as pierde si-as plange iar Caci nu ai sti ca

Pe-o ancora uitata in malul invechit Mai zace putrezita doar o veche plasa Mirare pentru pestii priviti la nesfarsit De ochii inecati si seara nu se lasa O zi fara de vorbe, o zi fara de

Lacrimi nascute parca din uitare Pornesc pe drumul fara de sfarsit Se pierd in ceata, dar merg in continuare Si se intorc in ochii de unde au venit Se cuibaresc pe-obrazul cel brazdat De vremi,

Pentru tine, cea mai frumoasa dintre flori Voi scrie un cantec cum nimeni nu a scris Mai aprins in iubire decat soarele-n zori Mai sincer si pur ca muntele nins Si-am sa-l scriu pe-o petala de

Stai la fereastra si privesti La trecatorii cei grabiti Ai vrea sa plangi dar te opresti Cu ochii tai cei obositi Astepti sa vina, vrei sa crezi Ca doar trecutul ti-a fost dat Iara prezentul nu

Aseara fulgerul mi-a ucis un gand Gandul iubirii tale ce-l scriam Pe coala vietii la un sfarsit de rand Cu trandafiri si lacrimi si taceam Plangand. Aseara ploaia mi-a furat un vis Visul

Sunt rugaciunea ce o repet in van Cuvantul spus dar mult prea ars de soare Sunt doar un vis uitat printre stele Sunt doar o umbra si asta doare Sunt doar o ceata pe dune de nisip Fara odihna,

Aceleasi tigari, aceeasi cafea Acelasi rasarit, cu ceata grea Aceleasi nopti cu acelasi parfum Aceleasi aripi patate cu scrum Acelasi drum, aceeasi pasi marunti Aceleasi riduri pe aceleasi

L-am cautat si l-am dorit dar n-am crezut Si l-am avut, mi-ai spus sa il iubesc El nevazut si nicaieri si peste tot M-a incalzit, dar n-am stiut si nefiresc L-am ignorat, l-am alungat si l-am

Metalic lant de amintiri prea reci Rugini de sange, verigi topite Ma strange, ma doboara, ma sufoca Cu fierul rece, cu margini ascutite Si vrea sa-nghete imaginea cea calda A trupului ce-a fost

Clipe frumoase, fragmente de vitralii Fragmente dintr-o viata sfaramata Cioburi infipte in masa de cafea Si in inima ce a iubit odata Clipe frumoase, doar fire de nisip Purtate-n vant pe aripile

Dimineata, noapte, nici eu nu stiu ce mai e, nu pot sa dorm, nu pot nici sa stau treaz. Am visat ceva ciudat, nici nu imi mai aduc aminte ce. Stiu doar ca erai si tu acolo, frumoasa ca intotdeauna.

Scantei din focul care arde In semineul pe care l-ai dorit Se tot topesc in umbra din odaie Sau se opresc pe chipu-mi obosit Parca soptesc sau parca planr si ele De dorul tau, dup` al tau

de-atatea ori pe trandafiri eu am calcat nu am simtit mirosul, n-am vrut sa ii privesc ii auzeam plangand, iar frumusetea nu-i salva de o iubire cruda a unei talpi brazdate nefiresc de sangele

Ma pierd printre gandurile tale Ratacesc in propria-ti fiinta Inot in privirea ta cea senina Zidesc un suflet nou Cu a ta credinta Hranesc padurea planetara Cu lacrimile tale de cristal Ofer

Ma insoteste umbra iubirii tale Printre sunete desenate nevazut Pe peretii unui suflet ratacit In odaia cea luminata in trecut Ma insoteste in visul din apus Cu soaptele atunci nesoptite Cu

Alerg printre propriile ganduri uneori Printre lumini, pe culuare innegrite Vad chipuri sculptate pe pereti de ceara Strabatute de ape tulburi si grabite Si trepte luminate de licurici

De-atatea ori am incercat Sa scap de umbra, sa fiu eu Si cerul negru m-a plouat Cu lacrimi albe si mereu Am ezitat sau am fost las N-am vrut lumina, te-am ranit Din intuneric te iubeam Cu