Porumb Darius

pe fiecare urmă a pașilor mei, de azi înainte veți vedea ca-ntr-o mușcătură din măr uimire și aș vrea să pier o vreme până când, într-adevăr voi putea să uimesc măcar prin urmele câtorva pași,

vreau doar cărarea fără să știu cum și de ce pentru că știu și-am văzut că nu e cu putință de spus, de văzut ceea ce netezește cărarea sau „imboldul crucii” să zicem cuvântul din trup niciodată

Luna, precum capul unei femei, spânzurată de cântecul greierilor, răzbate în golul lumii printre brazii înalți și curați ca lumânările. Stelele fac exerciții pe cerul întins precum un câmp

Mulțumit, izvorul curge spre centrul alb al pământului, prin ochiul întunecat al grădinii se văd femei făcând dragoste lângă arbori seculari, bătrânii își fac semne cu chipurile semănând a

Îndărătul fântânii, o bătrână cu buzele strânse smulge o mână de iarbă, bea apă și râde cu gura ei știrbă spre morți, sărutând grâul Eu singur, ca și pe vremea când iubeam spre nicăieri

Eu mă grăbeam să curg, precum un nor, întinzând o mână lungă de fum și toate curg, odată cu mine într-un cântec, care nu e al meu, muzica lui pare o rudă a morții, pe pământ, oamenii precum

Mâna cu degetele răsfirate strecură boabe de muștar peste pământul galben renăscătoare de moarte am așteptat nopți și zile ploi binefăcătoare din mijlocul lanului se ridică mirosul de

Sub semnul neputinței îndrăzneala mea de va rămâne hoit la marginea deșertului din pielea mea ve-ți face o tobă asurzitoare zgomotul ei, va izgoni comesenii de la cina prefăcută-n

duhul sârguitor ridică sufletul peste cele ce sunt dăruindu-l petrecerii întru miros de bună mireasmă în cele de deasupra duhul purcede și peste tot ce este stăpânește

Cuvintele au murit de singurătate din gura îmbuibată de siluire limba a plecat în pustiu ca un lup singuratic singură foamea săracului Lazăr bântuie măruntaiele încurajând amintirea

Cu disperare căuta loc peste trupul cuvioaselor buimăcit de la pântec la pântec duhul s-a odihnit sălașluind tămăduirea peste urechile surzilor, ochii orbilor înmiresmând inimile

Scoicile urechilor mi le-au umplut lipitori ce s-au făcut pâlnie sugând auzul de la o tâmplă la alta ca o momeală din gura vorbitoare putregaiul zgomotului creștea ca un monument veșnic

Felurite gânduri urcă și coboară în încercări sălbatice agonisind domestica hrană ochiul sănătos hărțuiește pagina albă și versul se îndepărtează prin ușile încuiate în călimara bolnavă

Zborul a părăsind cerul și țipătul acelei păsări flămânde, triste și reci au stârnit văzul unui răsărit care apune și-a dezlegat muțenia prea mult odihnită din cufărul prăfuit zborul

Poemul avea limba tăiată dar ochii limpezi și blânzi revărsau lacrimi pentru toți locuitorii în loc de cuvinte fiecare în felul său ucigaș se apropiara cu pietre dar nimeni n-a

Undeva în pustiu cineva suferă de singurătate în cetatea argilei pofta pântecului amăgea cu iscusința pietrelor albe aproape de noi se simțea fierbințeala întrebărilor ce se gudurau la

Am adunat din gura muților bâlbâitul spânzurat pe buze și v-am vorbit despre ierburi comestibile urechile surzilor le-am desfundat de câlți îmbâcsiți cu lecții savante am sfârtecat irișii

De-o cenușie spaimă au fost cuprinși ochii mulțimii iviți precum cârtițele din argila stearpă, o mulțime de mâini se legănă îmbrățișând cer și pământ precum coroana de spini chipul intr-un

Tot ce mă-nlănțuie vine din afară la gura vizuinei așteptau ochii răpitori ai înfricoșării am văzut limba roșie și colții de fiară în lumina tubului de neon n-am decât să-i ies în

Peste tot se desfoliau hălci de carne dâre de sânge alunecau împrejurul potirelor deja pline ca niște aripi de libelulă oasele lungi și foarte subțiri rămâneau musafirii păsărilor de