hârtia poate să transpire
strepezindu-ne dinții, confundând prezentul cu viitorul alături de fluturi, meduze, cosași cotrobăim prin unghere mereu vrem altceva decât clipe efemere și clipim ne simtem bine pe continente
PVPopescu ValentinNicăieri, nicicând
în nopțile pline de lumină soarele este singurul cataclism ascult cum vântul scurmă pământul cu gheara și lăcrimez cu stângul și cu dreptul egal sunt vinovat pentru marile messe, pentru trecut și
PVPopescu ValentinCu apă și cu rece
mănânc semințe soarele se preface nobil înțelept dar știi ceva: straturile suprapuse sunt note îngemănate, gălăgie de cuvinte privirea își urmează miriapodul în interior acolo unde e toată
PVPopescu ValentinAria vidului
Fără altceva mai bun de făcut decît să întind începutul pe pîine Am ajuns la capătul privirii unde arde o bucată de mîine Cu topoarele doborîte la pămînt Sper să-mi păstrez mînerul de
PVPopescu ValentinDescîntarea cîntărilor
s-ar putea să fiu prizonier al dorințelor mult prea echivoce ca niște picături care se confunda una cu alta pe un geam umed * îmi păstram dreptul de a cerși pe la casele oamenilor elle
PVPopescu ValentinÎmblînzirea memoriei
Toate rîurile curg spre mare ca să-și astîmpere teribila lor sete acolo unde se varsă ele mă zvârcoleam și eu în ape pline de viermișori și de mîl ape mari ca niște arcane acasa îmi puneam sare
PVPopescu ValentinDespre neajunsul de a fi murit
Cine oare se strecoară nevăzute printre valuri ? Sunt regrete ce răsună aruncîndu-se pe maluri Și clătesc în refrenul tăcut, monoton Nostalgia care urcă pe umilul meu peron Și tot umblă fără
PVPopescu ValentinO scrisoare pierdută
Aș putea să merg de-a-ndoaselea să aud din nou copacul acela cum se cutremură singuratic la fel ca mine în faldurile umflate de vânt dar în maladia asta dezinteresată nu ar fi loc să arunci un ac
PVPopescu ValentinChimie
soarele se agită bagă de seamă să nu spargă eprubeta halatul tău pătat cu cerneală și cu cafea ca o amintire de bătrânețe se agită și el în contemplația stativului acesta bolborosește într-o
PVPopescu ValentinJeanne L\'Amour
aveam ochii așezați pe un trepied acolo stătea Jeanne L’Amour și făcea cu ochiul la mine ea mesteca gumă sau mămăligă ea avea ochii scoși cu castorul ea putea să ne umble ușor pe spinare ca pe
PVPopescu ValentinBlana
străbat apele ajunse la menopauză care se aruncă leneșe pe mal merg ca printr-o gradină de amintiri și apele tot vin din zare străvezii, imense străin de cerul feeric merg neîncetat pe marginea
PVPopescu Valentin