Oglindă

soarele împroșca dimineața cu lumină era aproape empatic aveam nevoie de un fir ca tramvaiul de o șină Mă uit în oglinda din baie ce mișto e așa încețoșată de stropi pun mîna pe săpun dar el îmi scapă alunecos și se duce unde se duce de obicei încep să-mi notez chestia asta în minte deci unde eram dereticam prin oglindă am găsit frazele astea le las să se aștearnă praful pe ele apoi trebăluiesc în memorie printre scene abandonate unele sunt secate de conținut dar mă întorc la ele las niște curenți limpezi să le petreacă după schimbările care se impun apa aceea stătută reflectă același refuz la fel de bine se urlă se întinde spiridușul pe pîine și așteptăm cu ochii pe compas să se refacă cercul îmi țineam capul în mîini ca pe o cheie universală dar ruginită deasupra mea pluteau nori nu mai erau la fel de plini de ei îmi revedeam uluirea butonam de la un fragment la altul viața nu e doar experimentală e exponențială a spus cineva în umbră se auzea scurtcircuitul greierelui aveam cîrpele de praf pentru vorbit eu eram el el era altcineva și ne mergea de minune puneam întrebări nebănuite nu eram chiar așa deștepți cîte un examen inopinat de conștiință dar de obicei ieșeam OK afară ușile rămîneau încuiate o mare apă moartă își picura silabele către mine