Jurnal
În interior
1 min lectură·
Mediu
copacul salivează ca prin propria lui greutate
aveam soarele alb în mine ca un pansament
inima este un pronume luminos mi-a spus
și i se aprind plămînii, îi ies coastele ca la un cal alb
din punctul meu de vedere se putea întineri pînă ne crește barba
nu se va trece mai departe de primul început care nu iartă nimic
soarele ridat ca o plapumă își trage sufletul acum pe un pat
orizontul e tăcut buștean
002.928
0