Santinela

ca un diapazon uriaș dar sfărâmat marea oftează și geme prea obosită să creadă în discul lunei în trecut și viitor o învie doar vântul ieșit în decor ca un soldat pe timp de noapte ascult viforul din creștet și vocile cresc ca dintr-o scoică surpată mintea își joacă sieși feste prin vene se aleargă timpul și moartea și sarea din ochiul drept noaptea se scurge pe un catarg santinela scrie propoziții și fraze dumicați pentru pești pe drumul drept ce duce dinlăuntru înlăuntru se cam moare de dor de crivăț de uitătură sau de neuitare se scot ochii, mințile și limba, se scoate și viața rămân doar două monezi pentru drum totul începe să devină dansant și ceai, ca un sexi cugetător al sec. 19 mă provoc în oglindă oglinda șiroiește de presupuneri ca o blană de câine udă mergem înainte poate fi scopul și calea fără întrebări ci doar cu răspunsuri ascult cu șoaptele trase, cu pleoapele în tavan, cu mirarea pe frunte ca o nou-născută ascult primele ierburi și roua dintre ele și mi se pare destul