Poezie
Omul cu libertatea
1 min lectură·
Mediu
Un om cu pletele scrum
vindea libertatea la bucată,
cu ridurile pictate
și îmbrăcate în mătăsuri sintetice.
O vindea ca pe-o sclavă obraznică,
plină de dizgrație, atârnându-i de gât lanțurile plăcerii.
-Cumpărați ! Cumpărați ! voi, cei avizi de lăcomie
și de colivii mai frumoase,
strângeți-vă cu lanțurile libertății, simțiți cum metalul
vă străpunge venele
acoperiți-vă ochii de pâine prăjită
cu vâlvătaia putreziciunii.
Priviți-o ! cum își dilată pupilele de fum,
cum se crucifică cu degetele disperării.
-Cumpărați ! Cumpărați !
voi, cei care ați inventat fericirea în formă de vineri
voi spuneți cu mândrie : Ími port visul cu mine
ca o cruce de plastic fosforescentă.”
sunteți doar un fum din țigara șubredă
ce un sfânt o fumează în Eden,
fiecare din voi are un demon ce
vă râde sub unghii,
fiecare are un înger cu penele jumulite
cu ochii acoperiți de oasele rupte
strivit de pendulările tălpilor voastre
între cer și pământ.
De ce infinit minus infinit nu face niciodată zero
vă întrebați cu lacrimi în ochi, mușcând din viermele
de mătase al vieții.
Ochii libertății scânteiau vineți
între picioarele agitate de viață,
ca o toamnă ce se întinde pe blocuri.
011584
0
”Lanțurile plǎcerii” atârnând la gâtul unei libertăți vândute la bucată, reprezintă încă o iluzie pentru cei ”avizi de lǎcomie/și de colivii mai frumoase”, prizonieri într-o lume cu orizontul îngust. Deși aparent în opoziție, le stau alături sub același cer fără stele cei care au inventat ”fericirea în formǎ de vineri”, incapabil să vadă dincolo de regulile trasate în linie deaptă.
”fiecare are un înger cu penele jumulite
cu ochii acoperiți de oasele rupte
strivit de pendulǎrile tǎlpilor voastre
între cer și pǎmânt.”
Îmi place mult imaginea, este cea mai frumoasă. Ar fi fost mai puternică dacă ar fi fos puțin mai concentrată - eu, spre exemplu, am rămas cu ”fiecare are un înger/strivit de pendulǎrile tǎlpilor voastre/între cer și pǎmânt.” E doar o opinie, firește.
Din opoziția demon/înger nu rezultă un echilibru, între cel care râde și cel strivit apare o izolare, nu se mai înfruntă, sunt asimilați în compartimentări ermetice pentru că ființa umană își pierde încet, dar tot mai sigur, conștiința.
Roxana, conturezi frumos ideile, continuă.