Poezie
Ploaie
1 min lectură·
Mediu
Plouă
Pe pervazul umbrelor de fân.
Umbra de picur de ploaie
Își privește-n agonie trupul
Scurgându-se pe geamul rece.
Miros de apă cu sulf, miros
De suflete-necate-n carbon.
Umbra de picur de ploaie
Își îndoaie aerul mlădios în
Fața imensității umbrei de fân moale.
Plouă
E ploaie mocănească…
-eu sunt Dumnezeul tuturor Dumnezeilor tăi,
Își zise mândră umbra de fân.
-Să n-ai alți Dumnezei în afară de mine !
Umbra de picur de ploaie căzu pe gânduri,
Gânduri gri, gânduri mov-albastre.
-Eu nu știu despre ce vorbești ! eu cred
în ploaie și-mi ajunge.
Plouă
Mii de trupuri de apă se preling pe geamul
Rece într-o contopire caldă, moale…
Geamul agonizează…
Umbra de fân își ascuți spicele
Și le ridică în vântul de ploaie năpraznic.
-Sfidezi cuvântul meu ?!
umbra de picur de ploaie își mângâie capul
de umbră albastră și zise :
-Eu nu știu ce înseamnă a sfida. Eu știu numai
Ploaie.
Umbra de fân își stoarse spicele de apă
Pe umbra pervazului nemulțumită.
Plouă
Pe pervazul înghețat al umbrelor de fân.
001.422
0