popescu dragos marian

sunt un albatros sinucigaș las casa mea de aer și-mi smulg pana cu pana sa zgârâi vaporos foile de nori cu acest orgoliu de existența a inaltimilor. inutil, cad piatră intr-o mare de

ce poti scrie in limba mirifica a oilor si pe intelesul mai multor sensuri abia ghicite si cu atat mai inalte . o,sensul, o sensul..... o, editorii mei , comentatorii mei ca niste cuie

Calatoria continua, ma uit pe geam si occidentul se desface ca o rodie, fiecare bobita e o tara pe care venim s-o cucerim cu munca noastra de muncitori in constructii si agricultura, cu bonele si

Trecem vama , o reminescenta a cocioabelor din Romania se-ntinde dincolo de punctual de frontiera , ca o preatentionare a occidentalilor europeni a ceea ce va urma, dar ,pe masura ce inaintam in

am găsit o idee pe jos, m-am aplecat și-am vârât-o repede în buzunar,era somoiogita, dar pentru mine-i buna, tu erai topită-n fața poșetei mâine vom fi doi pixeli la Paris.

stii tu acele versuri proaste care ți-au plăcut le-am scris pe o masă slinoasă în cârciuma de lângă casă așteptând un amic să cinstească c-o bere un tânar poet văduvit de poeme rătăcit în

din când in când mă vizitează umeri bolovănoși și obraji osificați, mă privesc țintă secundele lăsate în paragină, consult dicționarul sentimentelor, procesul poeziei are loc cu fața

În inima mea stă ceva ingenunchiat Sunt cu atât mai aproape Cum e moartea unei frunze-n picaj. O să-mi mijească un cui, Un mugur flămând de păcate, În os fertil Un singur mugur flămând de

Îți amintești palmierii Cu frunza izbucnita-n apusuri Înverșunarea cactușilor Arzândul Marachesh Cum ne lasam adiați De ceața violetă a maslinilor Oceanul topit in miresme Cu magicul dans

Ochii- suferinti migdalate Si aer traversat de suspine Ma hranesc.

Au vazut Si ciorba lunga Retragandu-se-n Legume.

Acolo batrana para ofteaza, Un mar se-nbujoreaza amintindu-si Declaratia mea de dragoste, Ma-nfioara perspectiva prunei Muguri de tanar rosu Drum de sfarcuri se astern Peste vechiul nostru

In miscarea perpetua Aglomeratia emotiilor Depasite in mare viteza De cristalul nepublicat a doua cuvinte, Am pe limba cel mai inalt vaz, Nu vrem sa lunecam pe-o foaie. Dar de ce,zau asa

Cum sa nu-ti vina inspiratia Cand te afli in acel port, In mahalaua catargelor, In forfota limbilor? Murmurul pietei De viciu si pruncie Inalta ceata a rostirii, Cum sa nu-ti vina

sunt si eu p-aici cu-n vers ma prajesc cu dublu sens scriu pe loc nefulgerat doar un joc de neiertat . sunt un cal un manz o iapa sau sunt toate laolalta sunt o rama ce trimite un poem

vine versul meu inuman! in pragul nemuririi tonti aici sta si versul meu inuman . uneori sunt alb ca o aglomeratie de pescarusi, alb ca palpairea lor cinstita acum coatele ruginite