Popa Viviana

Þi-am făurit castel din vers și l-am lăsat purtat de gând, Să se înalțe din simțire, mai întâi timid, plăpând, Înfiorat de-atâta viață ce se revărsa în rimă, Ordonând piatră cu piatră din

Þigara s-a fumat de mult timp în scrumiera, Singură. Și eu și ea ne-am consumat inutil De la interior spre exterior. Inhalez. Îmi gâdilă nările și îmi dilată pupilele. Pot să fac

Se mistuie-n ură iubirea Și sentimentele ce-au fost apun; Se risipesc din suflet fără strălucirea Pierdută între nori de fum. Pleoapele ascund privirea, Și de privire, adevărul care E doar

De-ai fi aici, de-ai fi aproape, Să mă-ncălzești când este noapte... De-ai fi aici, ce bine-ar fi! Dar tu nu ești, nici nu vei fi. De-ai fi aici, de-ai fi cu mine, Când cad, tu să mă poți

...În mine, pe mine, în sufletul meu, Cu limba în gura-mi și geamătul greu, În joc și în glumă, în mine, în tine, Din unul, din altul, extaz și suspine. Mai mult, mai aproape, mai tare, mai

Cine v-a tăiat elanul și v-a luat cu răutate Orice spirit patriotic, orice vis de brave fapte? Voi ne sunteți viitorul, voi îl faceți de apare, Voi ce stați în adormire, voi ce stați in

Nu vreau să-ți cer a mă păstra în amintire, Și nici să las, defel, în seama ta povara De a mai retrăi povestea de iubire, Trezind-o iar la viată în timp ce-alinți chitara. Însă nici amintirii

Ai stors și ultimul fior de poezie Din simțurile unui corp de rând, Iar, din atingerile-ascunse-n reverie, Am reunit, în strofe, gând cu gând. Din dulcea decadență scapă versul Oftat în clipa

Dacă ai vedea câtă lumină arde-n tine, Ai izbunci în plâns de fericire și-ai revărsa-o pretutindeni. Ai deveni izvor de raze - S-ar cufunda apusu-n tine ca să renască răsărit. Te-ai contopi,

Camera, din nou, e goală. S-a izbit, intrând pe ușă, De-amintirea parfumată, care înc-o invoca, Și de râsul ei cel dulce, și de rochia de păpușă, În culorile lavandei, ce-o purtase, aseară,

Lângă calul din poveste, ce din oază se adapă, Am aterizat cu grijă și-am scos rod din valea stearpă. Mulți trecut-au chiar pe lângă, aruncând câte-o privire, toți Uimiți de nefirescul serii cea

Alerg după un tren ce nu mai vine, Sau care încă nici nu a plecat, Însă îi simt mirosul greu pe șine, Deci nu am cum să nu îl fi ratat. Mă reîndrept cu pași mărunți spre casă, Întorc din nou

Este greu să fii poet, Când deja toate s-au scris Și orice-ai avea a spune Cineva deja a zis. Este greu să fii poet Și pentru un vis să scrii, Când in realitatea vieții Toți suntem și toți

Atât de aproape Ca norii de vânt, Dar mai departe Ca cerul de pământ. Atât de aproape De mine, tu ești, Dar tot mai departe Mereu te oprești. Atât de aproape De ce ne-nconjoară, Fugi

În vis te apropii, În vis te găsesc, În vis iți văd ochii, În vis te iubesc. În vis ești cu mine; Cu mine mereu. Și totul e bine- Cu tine sunt eu. În vis pot să plâng Cu lacrimi

Viața e un teatru, iar noi suntem actori; Forțat ești sa rămâi, atunci când vrei sa zbori. Ne pierdem in prea multe replici complicate Nici chef nu mai avem a le spune pe toate. Purtăm o mască

Scutura sălbatic coama în oceanul de lumină Ce își revărsa preaplinul peste neagra sa podoabă, Poleind-o în reflexii strălucind, mocnit, a vină; Și-a simțit, pesemne, tara, și s-a-ndepărtat în

Voiau să se piardă asfixiu-n strânsoare, Să se patrundă, Citindu-și în palme, în ochi, în sudoare, Sonata din urmă. Dar pianul adoarme, și nu mai respiră Nici flaut, nici coardă, nici notă

În transa propriilor sentimente Mă las pierdută, ca tu să mă găsești. Atâtea iluzii, emoții demente Te cheamă la mine, dar tot departe ești. În nebunia unei iubiri aprinse Mă las să fiu arsă;

Mă îndepărtez de malul sigurei rațiuni, Pământul îmi fuge de sub picioare. Conduse de impulsuri, necugetate acțiuni Se-nfăptuiesc sub forma siguranței temporare. Încet, mă scufund spre

Eleganța-n vers și frază s-a pierdut demult din minte Și a mai rămas din vorbă doar costumul de cuvinte. Tremurând a gol lăuntric, firu-ntors de aur moale, Începu să se deșire, dezvelind silabe

Pune-ți și-al doilea cercel; Atârnă-l în simetrie perfectă cu cel dintâi... Ești frumoasă, iubito. De ce îți netezești cu unghiile roșii pielea deja întinsă de pe față? O lacrimă deja a făcut

Din erotismul unei clipe trecătoare Alimentând perena reverie, Te recompun din cap până-n picioare Și-ți dau contur de poezie. Redefinind, din ceață, amintirea, Cu riscul unei

Hai să zburăm, acum, spre nemurire; Să venim, să plecăm, și să ne-ntoarcem apoi. Vom fi egali in ură, egali și în iubire, Vom fi singuratici, și iar amândoi. Hai să străbatem, acum, o