Poezie

Sine qua non

2 min lectură·3 august 2013

Mediu

Camera, din nou, e goală. S-a izbit, intrând pe ușă,

De-amintirea parfumată, care înc-o invoca,

Și de râsul ei cel dulce, și de rochia de păpușă,

În culorile lavandei, ce-o purtase, aseară, Ea.

Aruncată pe un scaun, într-o rână, și pe dos,

Îl debusola mai tare decât simpla ei absență

Rochia cea de domnișoară. Gândul – necuviincios,

Contrastând în terță mare cu suava aparență.

Căci știau, și El, și Ea, că, sub rochia dantelată,

Se însuflețea trăirea focului arzând mocnit

Și fiorul începutului de senzație uitată;

Ah, iubita-i domnișoară, și-al ei gând cel negândit!

Cum îl luase ea de mână... cum zâmbi-i, cu fals-pudoare,

Promițând alfa și-omega cu o singură privire,

De-i simțea, deja, în palme, pielea goală sub sudoare

Și, pe gât, în sacadeuri, respirații de iubire.

N-ai fi zis, privind la dânsa, câte ascundea în fire

Și ce univers lăuntric îi descoperea doar El;

N-a crezut nici el odata... dar acum, din amintire,

Tremura gustul Ei dulce și sărutul cel rebel.

Și-ar fi vrut s-o aibă-acolo, și-ar fi vrut s-o aibă-acum,

Camerei, atât de goală, să îi dea, din nou, un sens,

Sau măcar un strop de viață... din țigară căzu scrum –

Încerca s-ascundă rochia sub perdeaua de fum dens.

Însă nu putea s-o uite, și, de fapt, nici nu dorea

Să o lase să se piardă, ca parfumul, în eter,

Căci, deși era departe, tot a lui Ea rămânea,

Cu vanilia, cu ambra, și cu marele-i mister.

001.998

Popa Viviana. “Sine qua non.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/popa-viviana-0022120/poezie/14033742/sine-qua-non

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.