Poezie

Balada calului

1 min lectură·13 mai 2013

Mediu

Scutura sălbatic coama în oceanul de lumină

Ce își revărsa preaplinul peste neagra sa podoabă,

Poleind-o în reflexii strălucind, mocnit, a vină;

Și-a simțit, pesemne, tara, și s-a-ndepărtat în grabă.

Care să-i fi fost povara, de a dispărut în zare,

Devenind unul și-același cu azurul dantelat?

În galop nebun, ecstatic, necheza a încântare –

Nu fugea, deci, de-a sa vină, ci-alerga înspre păcat.

Galopa de-ntreaga lume nu putea să-l mai cuprindă,

Iar lucirea-i, dinspre coamă, cobora și-n ochii vii,

Care scăpărau ca jarul și sticleau ca de oglindă –

Ascundeau și foc, și taine, și izvor de ghidușii.

Pare-se, năluca neagră s-a născut din întuneric

Căci împrăștia în juru-i tot fiori de noapte grea

Adâncindu-se-n el însuși, și, pe sine, luciferic,

Regăsindu-se-n apusul ce părea că-l înghițea.

Și tot fuge ca nebunul, înghițind, la randu-i, cerul,

Adăpându-se din umbre ca din apă vie, moartă

Și-adunându-se din noapte întregind, din nou, misterul –

Ce ascunde taina sfântă a păcatului ce-l poartă?

002.632

Popa Viviana. “Balada calului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/popa-viviana-0022120/poezie/14029511/balada-calului

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.