Poezie
Deșertăciunea deșertăciunilor...
1 min lectură·
Mediu
Þi-am făurit castel din vers și l-am lăsat purtat de gând,
Să se înalțe din simțire, mai întâi timid, plăpând,
Înfiorat de-atâta viață ce se revărsa în rimă,
Ordonând piatră cu piatră din surplusul de lumină.
Însă cum i-am dat ființă, tot așa l-am și distrus,
Tot cu gând, tot cu simțire, tot cu versul cel nespus,
Erodând, cu vină, zidul, făcând loc de gust amar,
Ce-am clădit a fost, in nuce, prea intens, dar și precar.
Vorbă-ntoarsă iar în frază, m-ai reda, mie, pe mine,
Cea cu gândul înspre taina cerului de nopți senine,
De-ai putea...? Căci norii-apasă, poleind în cenușiu
Turnul, cel, odată, falnic, care-acum piere-n pustiu.
001.629
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Popa Viviana
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 109
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 12
- Actualizat
Cum sa citezi
Popa Viviana. “Deșertăciunea deșertăciunilor....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/popa-viviana-0022120/poezie/14030876/desertaciunea-desertaciunilorComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.